CSM Bucureşti a produs bomba etapei în Liga Naţională, echipa lui Bozo Rudici umilind pe Dinamo chiar în ”Ştefan cel Mare”. Conduşi excelent de Stamate, jucătorii echipei municipalităţii au condus cu 7-8 goluri încă din prima repriză. În ciuda schimbărilor făcute de Sebastian Bota, ”câinii” nu şi-au revenit nici în repriza secundă. Înfrângerea i-a fost fatală antrenorului dinamovist, care a anunţat după meci că a fost demis. Interimatul va fi asigurat de Ion Mocanu, directorul tehnic al echipei.
"Am greşit cu toţi pe linie, de la primul jucător până la mine. Am jucat execrabil, nu prea am cuvinte. Portarii nu au fost inspiraţi, nici măcar unul dintre ei, i-am tot schimbat dar fără rezultat. Am fost nişte dominşoare în apărare, nu a ieşit nimic. Când în apărare este aşa dezastru şi primeşti gol după gol nici cei din atac nu mai au inspiraţie nu mai au aceeaşi poftă de joc", a declarat Bota la Digi Sport.
În urma acestei victorii, CSM Bucureşti a urcat pe locul 2 în clasament, cu 6 puncte după trei etape, în timp ce Dinamo a căzut pe locul 6.