Presa turcă susține că mijlocașul în vârstă de 30 de ani s-a înțeles cu trupa condusă de Marius Șumudică, deși în ultimele zile s-a antrenat cu Astra. 


ACTUALIZARE 6 august. „Am vorbit cu Budescu. Cred că va veni la noi. Mi-a zis să-l las 5-6 zile să-i zică avocații ce trebuie să facă. El și-a reziliat unilateral contractul și trebuie să discute cu avocații”, a declarat Gigi Becali. la ProX.

Fotbalistul român Constantin Budescu a denunţat unilateral contractul cu gruparea saudită Al Shabab după ce fusese exclus din lot în urmă cu mai mult de trei săptămâni, a declarat, duminică, pentru Agerpres, avocatul jucătorului, Paul Mincu.

Oficialii clubului saudit i-au impus mijlocaşului în vârstă de 30 de ani un program de pregătire separat de echipă fără niciun motiv, iar în 2 august a primit şi o sancţiune financiară despre care susţine că este nelegală. Budescu a apreciat că nu mai poate derula contractul în aceste condiţii.

Avocatul acestuia, Paul Mincu, a declarat pentru Agerpres că Budescu este în acest moment liber de contract, litigiul cu Al Shabab urmând să fie decis de FIFA.

„Jucătorul a dat dovadă de bună credinţă şi a încercat să soluţioneze pe cale amiabilă conflictul apărut odată cu schimbarea managementului şi antrenorului echipei. Din păcate, poziţia clubului a rămas neschimbată astfel că n-a mai avut altă opţiune decât să denunţe unilateral contractul. Sperăm să îşi găsească repede un nou club căruia să i se alăture pentru a-şi continua cariera. Situaţia lui contractuală la acest moment este clară. E liber de contract. Conflictul cu fostul club va fi decis de FIFA, dar asta e o chestiune de durată. Dacă nu cumva vom găsi o cale de înţelegere cu Al Shabab. Sperăm la asta”, a precizat Mincu.

La 29 iunie 2018, internaţionalul român Constantin Budescu a semnat un contract pe o perioadă de trei ani cu gruparea saudită de fotbal Al Shabab, antrenată la acel moment de tehnicianul român Marius Şumudică.

De-a lungul carierei sale, Budescu a mai evoluat la formaţiile Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu, Dalian Yifang şi FCSB. 

Budescu ar putea reveni la FCSB. Gigi Becali Ii oferă 300.000 de euro pe an!

Citeşte şi:

Viața românilor în Arabia Saudită! Trei antrenori și trei fotbaliști de la noi sunt obligați să respecte reguli stricte impuse de cultura islamică

Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Momentul în care o jurnalistă este molestată de mai mulți bărbați în direct  la TV după un meci de fotbal, în Italia. VIDEO
Observatornews.ro
Momentul în care o jurnalistă este molestată de mai mulți bărbați în direct la TV după un meci de fotbal, în Italia. VIDEO
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie