Bursucul gol-goluţ

Comentează

Dan Petrescu (41 de ani), antrenorul Unirii Urziceni, a acceptat să dezvăluie, ieri, secretele parcursului de senzaţie al echipei ialomiţene în grupele Ligii Campionilor.

Libertatea: Dane, ai spus că meciul din Scoţia nu a fost cel mai bun al vostru. De ce?
Dan Petrescu: Pentru că rezultatele din ultimul timp nu m-au mulţumit! Mai ales în campionat. Le-am spus băieţilor că mă simt dator clubului, iar ei trebuie să se simtă datori faţă de mine, faţă de club, faţă de patron şi faţă de ţară. Mi-au dovedit că înţeleg motivaţia zi de zi, la antrenamente. Am jucat bine cu Stuttgart, bine la Glasgow, dar atât! Sevilla? Mi-am dat seama că sunt prea buni ca să reuşim ceva.

Are ofertă de la Siena, din Serie A

Cu ce eveniment din cariera ta ai compara succesul de la Glasgow?
Cu nimic! E o simplă victorie.

Cum se face că la Urziceni nu sunt acte de indisciplină precum la naţională?
Mai sunt şi la mine, însă eu ofer respect şi aştept respect de la jucători. Şi aici au mai călcat unii pe bec, însă mie nu-mi place să dau amenzi, să iau din banii jucătorilor. Nici nu am un regulament strict de ordine interioară. Dau altfel de pedepse. Îi mai ţin după antrenamente, să facă exerciţii, îi pun să dea o masă...

Dacă erai antrenorul naţionalei, ce-ai fi făcut în cazul Mutu?
Dacă aş fi lucrat acolo, îţi puteam răspunde! Antrenorul lotului trebuie respectat şi nu judecat.

Jucătorii te iubesc şi te respectă, deşi spun, în glumă, că îi omori la antrenamente…
Toţi s-au speriat la început! Stoican, dar şi alţii au venit, însă au rezistat doar două săptămâni. Au rămas în lot doar cei puternici. Frunză şi Todoran, care au o vârstă, vin să-mi mulţumească, se minunează şi ei cum de aleargă atât. La mine nu contează câţi ani ai, ci mentalitatea! Mulţi cred că nu mai pot progresa la 30 de ani, dar eu sunt cel mai bun exemplu. Cea mai bună perioadă a mea a fost între 29 şi 33 de ani.

Le dai cafea şi ciocolată înainte de meci?
Nu eu, doctorul! Dar nu e o noutate! Cu câteva ore înainte de meci, e bine să bea o cafea şi să mănânce puţină ciocolată. Se relaxează, dar capătă şi energie.

E adevărat că ai o ofertă de la naţionala Poloniei şi una de la AC Siena?
Da, federalii polonezi m-au sunat, sunt a treia lor opţiune. Am ceva şi din Italia. Cert e că, deocamdată, nu plec de la Unirea.

O să fiţi cetăţeni de onoare...
Am auzit şi eu de demersul Primăriei din Urziceni, prima oară după ce am adus titlul, însă pe mine nu m-a sunat nimeni. De când sunt aici, nu l-am văzut la faţă pe primar.

Chelsea, la Bucureşti

Clubul Chelsea (Anglia) va organiza pe 24 şi 25 octombrie, între orele 09.30-16.30, evenimentul “Chelsea MiniChamps” pe stadionul naţional de rugby “Arcul de Triumf” din Capitală. Acesta promovează fotbalul ca mod de viaţă sănătos. Cei două sute de copii care şi-au anunţat participarea vor juca fotbal sub comanda a patru antrenori ai centrului de juniori de la Chelsea, precum şi a fostului jucător al londonezilor, Dan Petrescu.

fotografii: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna al patrulea premier
A început votul pentru Guvernul Mureșan în Plenul Parlamentului
LiveText
18:12
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Nicușor Dan cheamă partidele la consultări luni
Ultimele știri
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
19:57
Traian Băsescu a reacționat după ce Nicușor Dan a anunțat că va desemna al patrulea premier și nu va face alegeri anticipate
19:52
Câți bani câștigă un pescar de crabi care lucrează patru luni pe mare, în Norvegia
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în Spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
În lunile de toamnă, ploșnițele încep să caute adăpost în spații încălzite și protejate pentru a supraviețui sezonului rece. Foto: Getty Images
17:34
Cum scapi de ploșnițe în casă: metode eficiente și greșeli de evitat
Toamna aduce cu ea mirosuri inconfundabile, iar printre cele mai iubite se numără cel al castanelor proaspăt coapte.
17:31
Castane coapte perfect la airfryer: trucul simplu pentru a le crăpa cojile și a deveni delicioase în doar 15 minute
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Imagine cu podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. În imagini se vede și o plăcuță pe care scrie „Bulgaria”, dar și un TIR
17:40
România elimină taxa pentru autoturisme la traversarea Podului Giurgiu-Ruse. În Bulgaria, taxa rămâne la 2 euro
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri