„Este un pas important pentru Sandra Izbaşa. Ca orice elev, Sandra a avut emoţii, dar a reuşit şi este foarte bucuroasă de acest rezultat”, a comentat, azi, Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic de gimnastică.

Sandra şi-a susţinut examenele la centrul de la Liceul pedagogic din Deva. Campioana noastră a obţinut de trei ori nota 10, la probele de limba română oral, limba engleză oral şi la sport, o notă de 9,70 la proba scrisă de limba şi literatura română şi 9,60 la geografie.

Potrivit lui Forminte, Sandra doreşte să le mulţumească profesorilor de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, cu care s-a pregătit pentru acest examen.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.