4290-221308-c2.jpg

 

Ca  gimnastă, Daniela Silivaş o depăşeşte până şi pe Nadia Comăneci, într-un clasament ce ia în calcul numărul de medalii obţinute într- o întrecere olimpică. Dacă “Zeiţa” a urcat de cinci ori pe podium la Montreal, Silivaş se mândreşte cu o colecţie mai impresionantă, datând de la Seul: aur la paralele, la bârnă şi la sol, argint la individual compus şi pe echipe, plus un bronz la sărituri.

După retragere, s-a stabilit în Atlanta (SUA), unde, o vreme, şi-a dedicat tot timpul activităţii de antrenoare. Din 2003, de când s-a căsătorit cu managerul sportiv Scott Harper, a trecut viaţa de familie pe primul plan.

Vrea s-o trimită pe Ava la pregătire, la Deva

Acum, Silivaş se mândreşte cu doi prinţi, Jadan (5 ani) şi Rylan (3 luni) şi cu o prinţesă, Ava Luciana (4 ani). “Jadan seamănă cu Scott şi Ava, cu mine. Iar Rylan… seamănă cu Jadan”, au remarcat părinţii, dar şi rudele şi prietenii, care i-au umplut contul de pe Facebook cu mesaje de felicitare. “Creşte aşa repede”, spune Daniela despre Rylan, în vreme ce “Jadan e pregătit de şcoală”, deşi e atât de zburdalnic încât “nu sunt sigură că profesoara va fi pregătită pentru el”. Cu Ava are planuri şi mai mari. “Micuţa mea gimnastă! Cred că sunt gata s-o trimit la Deva, la l4290-221309-c3.jpgotul naţional”, a spus, zâmbind, fosta mare gimnastă a României.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

A concurat la 13 ani, la CM, cu paşaport fals

În 1985, Federaţia Română de Gimnastică i-a modificat anul naşterii din 1972 în 1970, pentru a o putea înscrie la Campionatul Mondial de la Montreal. Bănuiala s-a confirmat tocmai în 2002, când însăşi Daniela Silivaş (foto) a recunoscut că i s-a înmânat un paşaport fals de către autorităţile române. La 13 ani, a primit nota 10 la bârnă, cucerind aurul în detrimentul campioanei en-titre, colega de echipă, Ecaterina Szabo. Încă de atunci devenise liderul echipei României.

Carte de vizită

Nume: Daniela Silivaş-Harper
Data naşterii: 9 mai 1973
Locul naşterii: Deva
Palmares: trei medalii de aur (paralele, bârnă, sol), două medalii de argint (pe echipe şi individual compus) şi o medalie de bronz (sărituri) la JO de la Seul; şapte medalii de aur, două de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale; cinci medalii de aur, trei medalii de argint şi două de bronz la Europene
* s-a retras în 1991

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI