„La acest moment nu s-a definitivat tabelul de creanţe, sunt două contestaţii din partea ANAF-ului, prin Direcţia Generală de Finanţe, şi din partea MBL Computers. Pe acest motiv, se va definitiva pe forma unui tabel definitiv provizoriu, cu autorizarea instanţei.

În cazul celor două contestaţii, instanţa urmează să stabilească termene de soluţionare. Pe 10 septembrie instanţa ar urma să autorizeze întocmirea acestui tabel definitiv, cu aceste două contestaţii, urmând ca în zilele următoare să avem soluţia pentru a putea înregistra actele”, a declarat Cătălin Dascăl, administrator judiciar Dinamo, pentru Mediafax.

ANAF a cerut suma de 22.006.490 de lei, însă administratorul judiciar nu a admis în tabelul preliminar de creanţe decât 20.150.036 lei. În al doilea caz, administratorul judiciar nu a admis creanţa în valoare de 900.000 de lei a societăţii MBL Computers. La mijlocul lunii mai, Ionuţ Negoiţă, a cerut insolvenţa clubului Dinamo, din cauza unor datorii.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro

Fiica lui Corneliu Vadim Tudor, dezvăluiri la 7 ani de la moartea lui: 'A făcut 22 de stopuri cardiace'
Viva.ro

Bătaie pe casele de 2.000 de euro, vândute în satul în care mai trăiesc doar 3 familii. "Sunt mulţi care vor să vină aici"
Observatornews.ro
Bătaie pe casele de 2.000 de euro, vândute în satul în care mai trăiesc doar 3 familii. "Sunt mulţi care vor să vină aici"
O femeie s-a trezit după ce a fost „moartă” timp de 27 de minute, apoi a scris un mesaj înfiorător. Femeia fusese resuscitată de șase ori
Știrileprotv.ro
O femeie s-a trezit după ce a fost „moartă” timp de 27 de minute, apoi a scris un mesaj înfiorător. Femeia fusese resuscitată de șase ori
Oana Zăvoranu, dată afară din casă? Vila vedetei, scoasă la licitație! Prețul e uluitor
FANATIK.RO
Oana Zăvoranu, dată afară din casă? Vila vedetei, scoasă la licitație! Prețul e uluitor
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 3 februarie 2023. Taurii au chef de vorbă cu oricine, despre orice, în special despre ei și problemele lor majore
HOROSCOP

Ce analize e obligatoriu să faci, anual, ca bărbat, în funcție de vârstă. Ai grijă de tine și de cei dragi
PUBLICITATE