În puţinul timp liber, în care nu predă cursuri de gimnastică la Academia de profil patronată de Teodora Ungureanu şi de Sorin Cepoi în SUA, fosta gimnastă Cătălina Ponor a prins ocazia unică de a vizita unul dintre cele mai cunoscute locuri de pe glob.
Împreună cu un grup de prieteni, Cătălina a poposit de curând la Niagara, obiectiv turistic de pe continentul nord-american cel mai des vizitat de turişti. Îmbarcată pe vaporaşul care a dus-o la doar câţiva metri de locul unde torentul de apă se prăvăleşte într-un spectacol unic, Cătălina a făcut o mulţime de poze, bucurându- şi privirea de frumuseţea zămislită de natură în acest colţ de lume.
Pentru a se feri de “ploaia” stropilor veniţi dinspre cascada care cade de la o înălţime de 21 de metri, a îmbrăcat o pelerină din plastic, de culoare albastră.
«Aş fi făcut o baie»
“A fost ceva deosebit. Nu am mai văzut niciodată cascada Niagara ziua. Cu trei ani în urmă, când am mers în Canada, am ajuns pentru câteva minute lângă ea, dar era noapte şi nu am putut vedea mare lucru.
Apa era atât de limpede, încât mai, mai că aş fi făcut o baie”, a povestit glumind Ponor pentru Libertatea.