Câte puncte are Caroline Wozniacki peste Simona Halep în clasamentul WTA.Daneza Caroline Wozniacki a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după ce a câştigat turneul Australian Open, în timp ce românca Simona Halep, finalistă la Melbourne, a coborât pe poziţia a doua.Halep se afla pe locul întâi în ierarhia mondială din 9 octombrie, în timp ce Wozniacki redevine lider la exact şase ani de la ultima dată când a fost în această postură.Wozniacki are cu 250 de puncte mai mult decât Halep, dar diferenţa dintre locurile doi şi trei, ocupat de ucraineanca Elina Svitolina este consistentă, de peste 1.600 de puncte.Germanca Angelique Kerber a revenit în top 10, reuşind un salt de 7 locuri, până pe 9, după semifinala jucată în Australia.România are acum şase jucătoare în top 100, celelalte cinci fiind Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 36, Irina Begu, care a urcat trei locuri şi e pe 37, Mihaela Buzărnescu, pe 43 (+1), cea mai bună clasare din carieră, Ana Bogdan, care a reuşit un salt de 15 poziţii şi e pe 89, cea mai bună clasare din carieră, şi Monica Niculescu, aflată în continuare pe 99.Begu şi Niculescu, care au ajuns în semifinale la Melbourne, au urcat în ierarhia de dublu. Niculescu este acum pe locul 19 (+4), iar Begu pe 25 (+7), cea mai bună poziţie din carieră. Raluca Olaru a urcat şi ea, fiind pe 45, Mihaela Buzărnescu este pe 84, iar Simona Halep pe 93.În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Halep ocupă locul al doilea, după Wozniacki, notează Agerpres.
1 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.965 puncte2 (1). Simona Halep 7.7153 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 6.0854 (3). Garbine Muguruza (Spania) 5.6905 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 5.4456 (7). Jelena Ostapenko (Letonia) 4.9017 (8). Caroline Garcia (Franţa) 4.4958 (5). Venus Williams (SUA) 4.2789 (16). Angelique Kerber (Germania) 3.03110 (11). Kristina Mladenovic (Franţa) 2.935.................................................................36 (36). Sorana Cîrstea 1.31037 (40). Irina-Camelia Begu 1.30343 (44). Mihaela Buzărnescu 1.18489 (104). Ana Bogdan 70999 (99). Monica Niculescu 653171 (172). Alexandra Cadanţu 339175 (183). Irina Bara 330176 (190). Alexandra Dulgheru 328223 (226). Jaqueline Cristian 251232 (238). Elena-Gabriela Ruse 237242 (233). Patricia Maria Ţig 229 etc.
1 (1). Latisha Chan (Taiwan) 10.130 puncte1 (1). Martina Hingis (Elveţia) 10.1303 (3). Elena Vesnina (Rusia) 8.1003 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 8.1005 (7). Timea Babos (Ungaria) 7.1306 (5). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.0407 (6). Lucie Safarova (Cehia) 5.3158 (12). Katerina Siniakova (Cehia) 4.5009 (9). Casey Dellacqua (Australia) 4.47010 (11). Ashleigh Barty (Australia) 4.310.............................................................19 (23). Monica Niculescu 3.79725 (32). Irina-Camelia Begu 2.90545 (49). Raluca Olaru 1.66084 (87). Mihaela Buzărnescu 81993 (92). Simona Halep 770 etc.
1 (21). Caroline Wozniacki (Danemarca) 2.180 puncte2 (9). Simona Halep 1.5803 (1). Angelique Kerber (Germania) 1.2504 (9). Elise Mertens (Belgia) 1.0605 (9). Elina Svitolina (Ucraina) 9006 (18). Karolina Pliskova (Cehia) 6157 (1). Belinda Bencic (Elveţia) 5408 (6). Aleksandra Sasnovici (Belarus) 4608 (14). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 46010 (7). Ashleigh Barty (Australia) 436 etc.