În vârstă de 32 ani, Ronaldo este cvadruplu câștigător al Balonului de Aur (2008, 2013, 2014, 2016) și a devenit recent tată pentru a patra oară, după ce actuala sa parteneră, Georgina Rodriguez, a adus pe lume o fetiță.

Jucătorul lusitan este considerat favorit la câștigarea Balonului de Aur 2017, care va fi atribuit luna viitoare. „Sunt încrezător că voi câștiga, nu îmi fac probleme. Îmi doresc, desigur, să câștig. Știu ce ar însemna un al cincilea Balon de Aur pentru posteritate. Vreau șapte copii și tot atâtea Baloane de Aur. Cât timp voi juca, am ambiția să câștig totul”, a afirmat Ronaldo.

Chestionat în legătură cu debutul mai slab de sezon alături de colegii săi de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo a spus: „Sunt mulțumit și mă simt bine. Suntem abia la începutul sezonului și mai sunt încă multe meciuri de disputat. Trebuie să rămânem liniștiți și să continuăm să muncim, pentru că este evident că putem îmbunătăți lucrurile. În urmă cu doi ani, s-a întâmplat la fel, în aceeași perioadă. Tot așa și anul trecut”.

„Uneori sunt dezamăgit de modul în care am evoluat în timpul unui meci. După partidă îmi spun: ‘puteam face mai bine’. Însă atunci când mă întorc acasă și mă întâlnesc cu familia mea și cu prietenii mei totul se schimbă”, a precizat vedeta lui Real Madrid.

Cristiano Ronaldo se va lupta, ca și în anii trecuți, cu marele său rival, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), pentru câștigarea Balonului de Aur, trofeu care va fi atribuit de revista France Football în cadrul unei gale programate pe 7 decembrie.

Pe de altă parte, potrivit publicației Don Balon, ”starul portughez a „lansat” bomba și i-a spus președintelui Florentino Perez prin vocea agentului său Jorge Mendes că vrea să plece din Real Madrid”. Destinația ”fixată” de internaționalul portughez este Premier League, dar nu și Manchester United, fostul club pentru care a evoluat între 2003 și 2009.

 

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Playtech.ro
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Știrileprotv.ro
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele
PUBLICITATE
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele