Ce mai face Anghel Iordănescu. Fostul selecționer al României nu se desparte de Gabriel Oprea

Comentează

Ce mai face Anghel Iordănescu. Fostul selecționer al României nu se desparte de Gabriel Oprea. Întâlnirea generalilor care n-au fost pe front.Fostul selecționer al României și-a făcut apariția, astăzi, stând la masa tratativelor alături de fostul său vecin din Drumul Sării (Oprea și Iordănescu au locuit multă vreme în același duplex, până când fostul vicepremier a închiriat jumătatea lui de locuință unei grădinițe). În afara unor meciuri de fotbal, unele disputate pe stadionul din Voluntari care-i poartă numele, Iordănescu, general în Armata română, mișună prin politică, se vede treaba, la braț cu prietenul său de-o viață, Oprea.

Tata Puiu, satelitul fostului vicepremier 

Șeful UNPR, trimis în judecată în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, s-a întâlnit azi cu colonelul Mircea Dogaru, cel care conduce Uniunea Națională pentru Progresul României și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate. Ca să prindă curaj, Gabi Oprea l-a luat în ”staff” și pe Iordănescu, pentru a purta discuțiile mai cu aplomb. Iordănescu este prezentat ca fost senator, și nu ca o persoană angajată politic la UNPR.Cele două părți au discutat, cum altfel, despre pensiile speciale ale militarilor. Tata Puiu, care ultima oară a fost selecționerul României (2016) a fost surprins acum, într-una din imagini, la negocieri, cu două telefoane pe masă.

Arhiva foto

Iată comunicatul UNPR, scris într-o impecabilă limbă de lemn:”Președintele fondator al UNPR Gabriel Oprea a avut miercuri, 5 septembrie 2018, o întâlnire informală cu reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) - președintele Mircea Dogaru și vicepreședinții Iosif Bălan, Constatin Năstase și Valeriu Pricină. La întâlnire, care a avut loc la sediul central al partidului, au participat: președintele UNPR Ion Răducanu, secretarul general Nuțu Fonta, vicepreședintele Gheorghe Emacu, președintele organizației UNPR București Alin Berbecaru și fostul senator Anghel Iordănescu.Tema principală a discuțiilor a fost continuarea colaborării între UNPR și SCMD, pornind de la rezultatele concrete ale acestei colaborări din timpul mandatelor de ministru al apărării naționale și de viceprim-ministru pentru securitate națională, deținute de Gabriel Oprea.În context, s-a discutat despre Legea 223 privind pensiile militare de stat, lege inițiată și promovată de Gabriel Oprea în anul 2015, având ca beneficiari militarii, soldații și gradații profesioniști, polițiștii, jandarmii și pompierii, despre inițiativele legislative prin care a fost modificat statutul soldaților și gradaților voluntari, în urma cărora aceștia au devenit profesioniști și li s-a prelungit până la 55 de ani vârsta până la care pot lucra în Armată, cu dreptul de pensie asigurat, dar și despre acțiunile de sprijinire a urmașilor eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații.Gabriel Oprea a vorbit despre legătura foarte puternică pe care a avut-o întotdeauna cu domeniul militar, subliniind importanța și respectul de care trebuie să se bucure Armata din partea statului român, precum și necesitatea asigurării drepturilor militarilor, pe măsura activității lor deosebite în slujba țării. Gabriel Oprea a subliniat, de asemenea, relevanța pe care o are decizia politică, voința, implicarea și determinarea de care este nevoie din partea celor care pot decide politic pentru militari, într-un moment sau în altul.“Trebuie să vrei și să poți. Este foarte important, ca atunci când ocupi o funcție publică, să dovedești seriozitate și responsabilitate în relația cu oamenii, să cunoști bine problemele cu care se confruntă instituția respectivă, să ai deschidere spre dialog pentru a cunoaște aceste probleme, să găsești soluții și să-ți respecți întotdeauna cuvântul. Eu cred am făcut toate aceste lucruri și cred că acesta este si motivul pentru care ne aflăm astăzi, împreună, aici”, le-a spus președintele fondator al UNPR liderilor sindicali.Reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate au evocat acțiunile întreprinse de Gabriel Oprea în sprijinul militarilor, deciziile și proiectele inițiate și adoptate cu sprijinul UNPR în Parlament pentru asigurarea drepturilor și pentru îmbunătățirea condițiilor de activitate și de viață ale cadrelor active și în rezervă din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională.Mircea Dogaru: “Noi am comunicat întotdeauna bine cu dumneavoastră, ne-am ținut de cuvânt și noi și dumneavoastră. Dumneavostră ați avut o contribuție esențială, mai ales cu Legea 223/2015, o lege reparatorie care apăra egalitatea”.În acest context, președintele SCMD a prezentat și modificările de legislație adoptate începând cu anul 2016 în domeniul pensiilor și efectele negative ale acestora asupra sistemului militar și a exprimat necesitatea imperioasă a reglementării corecte a legislației privind pensiile militare.Vicepreședintele SCMD Valeriu Pricină a vorbit, de asemenea, despre măsurile luate de Gabriel Oprea în timpul mandatelor de ministru al apărării și de vicepremier.“Ați promovat în spațiul public problematica pensiilor militare, asociind la dezbatere formațiunile sindicale și direcțiile responsabile din sistemul militar, ați organizat elaborarea unei legi a pensiilor militare de stat și ați susținut în plan parlamentar, politic și instituțional, votarea și promulgarea legii 223/2015. Noi, cei din sindicat, am apreciat atitudinea dumneavostră pentru că am  înțeles cu toții că nu este vorba despre simple inițiative camaraderești ale unui militar față de camarazii săi, ci despre gesturile explicite ale unui om politic care și-a angajat partidul pe o direcție de susținere a instituțiilor apărării și implicit ale profesioniștilor activi și în rezervă care le compun. În perioada 2011 – 2015, UNPR a fost formațiunea politică în al cărei program au fost asumate astfel de obiective, iar liderul politic, președintele fondator, s-a angajat într-o veritabilă luptă pentru reașezarea problematicii apărării pe o poziție prioritară în stat și pentru susținerea drepturilor militarilor activi și în rezervă”, a arătat Valeriu Pricină.În intervenția sa, președintele Ion Răducanu a trecut în revistă momente importante ale colaborării UNPR cu SCMD și a reafirmat angajamentul total al partidului în continuarea și aprofundarea bunelor relații cu sindicatul, în virtutea aspirațiilor și a intereselor comune.“Avem aceeași viziune despre România. Noi nu ne vindem țara! Am fost, suntem și vom fi alături de dumneavoastră în eforturile pe care le faceți” a declarat Ion Răducanu.Secretarul general Nuțu Fonta le-a vorbit, la rândul său, liderilor SCMD despre proiectele vizate de UNPR după relansare, care includ soluții pentru sprijinirea sindicatului în acțiunile sale.Uniunea Națională pentru Progresul României și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate au convenit asupra continuării susținerii reciproce în acțiunile care privesc protejarea drepturilor militarilor și sprijinirea sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională în ansamblu”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:03
Trei elevi români au luat medalii de aur la olimpiada de Inteligență Artificială: „Trebuie să avem grijă cum o controlăm și cum o folosim”
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...