Ce șanse are Ovidiu Hațegan să arbitreze la Cupa Mondială de fotbal din Rusia 2018.
Gafa comisă de Ovidiu Haţegan în Irlanda de Nord – Elveţia 0-1, când a acordat oaspeţilor un penalty inexistent, l-a costat scump pe arbitrul străin. Centralul în vârstă 37 de ani de avea o şansă bună să arbitreze la Cupa Mondială.
FIFA a întocmit o listă cu 36 de arbitri care vor participa la seminar la Abu Dhabi, în perioada 25-29 noiembrie. FIFA urmăreşte prin aceste cursuri să-i pregătească pe arbitri pentru Cupa Mondială din Rusia. Ceea ce înseamnă că cei mai mulţi dintre cei 36 de arbitri vor merge şi în turneul final din 2018. Ovidiu Haţegan a fost scos de pe această listă, după eroarea făcută în barajul dintre Irlanda de Nord – Elveţia 0-1.
Atunci, Haţegan a acordat un penalty inexistent pentru Elveţia, din care s-a înscris unicul gol al partidei. Până la urmă, avea să fie decisivă acea eroare. În returul barajului, Elveţia şi Irlanda de Nord au terminat la egalitate, scor 0-0. Potrivit AP, FIFA va anunţa în ianuarie lista finală cu arbitrii care vor merge la turneul final din Rusia.
Hațegan a fost la Euro 2016, dar a plecat acasă după faza grupelor. El ar fi avut o șansă sporită să meargă la CM, dat fiind faptul că România nu este calificată, iar forul mondial preferă ”fluierași” din țări neimplicate direct în competiție.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat