4020-150702-gh.jpg

După succesul de vineri, Dayro Moreno s-a apucat să promită că bucureştenii vor juca pe viaţă şi pe moarte în ultima etapă, la Urziceni. “Avem datoria de a salva sezonul cu o calificare în Europa League, chiar dacă victoria noastră ar face-o campioană pe Dinamo”. Mai puţin convingător a fost fundaşul Dorin Goian: “Să prindem noi cupele europene sau să nu ia Dinamo campionatul? E o întrebare la care mi-e greu să răspund”, a afirmat, franc, internaţionalul Stelei.

Oltenii, criticaţi dur de patron

În cealaltă tabără, dezamăgire mare. “I-am tratat superficial pe stelişti. Am prins o zi mai slabă”, a spus portarul Mircea Bornescu, cel care clama, înaintea meciului, că “Ştiinţa” vine ca favorită în Ghencea. Prestaţia mai modestă a oaspeţilor a fost caracterizată cel mai bine de patronul Adrian Mititelu. “Dacă adversarul Stelei era altă echipă, aş fi zis că e blat. Fotbaliştii mei se cred deja vedete. Am jucat ruşinos pe final”, a afirmat finanţatorul Craiovei.

Mentalitatea, bat-o vina!

Ovidiu Dănănae (23 de ani), fundaşul Universităţii Craiova, a încercat să explice eşecul din Ghencea prin mentalitatea păguboasă a oltenilor. “Ne puteam asigura deja calificarea în cupele europene dacă nu pierdeam, dar aşa suntem noi, oltenii: stăm cu emoţii până la final”, a spus apărătorul oaspeţilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.