Considerată de mulţi victimă sigură înaintea derby-ului cu CFR Cluj, Steaua a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu poate fi eliminată cu una, cu două, din lupta pentru titlu. Au existat destul de multe situaţii, mai ales în prima repriză, în care echipa lui Mihai Stoichiţă a fost superioară liderului. Bucureştenii şi-au concretizat dominarea prin Bogdan Stancu, care i-a dat “urechi” lui Cadu şi l-a executat pe Nuno Claro cu un şut la colţul lung (11).
Ardelenii o puteau băga şi mai rău pe mânecă, dacă acelaşi Stancu n-ar fi ratat incredibil, peste numai câteva minute. CFR s-a dezmeticit şi a reuşit să egaleze prin Cadu (35), care a profitat de nesincronizare în apărarea Stelei. După pauză s-a jucat pe contre, dar nici una dintre formaţii nu a mai transformat în goluri marile ocaziile de la cele două porţi.
Foto: Prosport |
Gigi Becali, la biserică
Patronul Stelei, Gigi Becali (51 de ani), a invocat ajutorul divinităţii înaintea partidei de la Cluj. Ieri dimineaţă, finanţatorul echipei din Ghencea s-a rugat în Catedrala Ortodoxă din oraşul ardelean. “M-am rugat pentru victorie, deşi eu nu obişnuiesc să fac asta. Duşmanii de la CFR sunt foarte puternici”, a explicat Gigi Becali. În timp ce şeful clubului era la biserică, elevii lui Mihai Stoichiţă au decis să se “reculeagă” la o partidă de biliard.