Campioana Olandei, Ajax Amsterdam, cu Cristi Chivu capitan toate minutele, a castigat cu emotii Cupa Olandei, invingand in finala disputata pe stadionul „De Kuip”, din Rotterdam, pe FC Utrecht.
„Lancierii” au deschis scorul prin egipteanul Mido in minutul 20, dar Utrecht a revenit si a trecut la conducere prin golurile semnate de sarbul Igor Glusevic in minutele 56 si 76, ultimul din penalty. Cu putin timp inaintea finalului partidei, brazilianul Wamberto a trimis meciul in prelungiri. Zlatan Ibrahimovic a marcat golul de aur in minutul 95.
Contactat telefonic, Chivu ne-a precizat ca sunt sanse foarte mari ca sezonul viitor sa-l gaseasca tot la Ajax. „Sunt foarte fericit ca am reusit eventul si ca, dupa mai multa vreme, Ajax va juca din nou in Liga Campionilor. Ne asteptam sa avem un meci greu cu Utrecht, dar e bine ca s-a terminat asa. Aici toata lumea petrece, noi jucatorii am sarbatorit pana dimineata la un restaurant, a fost o atmosfera de vis. Acasa am sa vin la inceputul lunii iunie, pentru ca plec cu cativa coechipieri in Curaçao, pentru un turneu de tenis organizat de sponsorul nostru ABN Amro”, a marturisit intrenationalul roman aflat la primul event din cariera.
„Am incheiat sezonul in forta si tin sa-i felicit pe baieti. Mi-am avertizat jucatorii ca Leixoes e o echipa cu fotbalsti puternici si hotarati sa joace meciul vietii lor. Pot spune ca, la mijlocul terenului, am fost dominati de spiritul lor. Sunt fericit ca am luat si Cupa”, a admis antrenorul lui Sporting si al lui Marius Niculae, Loti Boloni. Singurul gol al finalei cu Leixoes (liga a treia), a fost marcat de Jardel in minutul 40.
Nefericit a fost, duminica seara, Mihai Tararache. Echipa sa, Grasshopper Zurich, a pierdut in prelungiri Cupa Elvetiei, in fata celor de FC Basel, cu scorul de 2-1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.