Cristi Chivu (28 de ani), fundaşul lui Inter Milano, a avut o evoluţie bună în primele 45 de minute ale meciului câştigat în compania Fiorentinei (2-0), dar problemele musculare pe care le-a acuzat în ultimele trei săptămâni l-au împiedicat să rămână pe teren până la final.
Simţind că elevul său nu va face faţă ritmului partidei, antrenorul campioanei Italiei, Jose Mourinho, l-a înlocuit pe Chivu la pauză.
Adi, două mari ratări
Adrian Mutu (30 de ani) a fost eroul negativ al Fiorentinei. “Briliantul” a ratat două situaţii uriaşe de a marca: prima, în minutul 10, când nu a reuşit să-l învingă pe portarul gazdelor din centrul careului, şi a doua, în minutul 62, când a şutat defectuos la colţul lung, mingea ocolind buturile lui lui Inter.
Golurile confruntării au fost înscrise de Zlatan Ibrahimovici (11 şi 90+5).