Chivu, ultimul meci în noiembrie 2010
“Doamne-ajută să se recupereze rapid! Am nevoie de un lider pentru meciurile din Ungaria şi din Olanda. O să mă duc la Milano, să-l conving! Acum, ori niciodată!”, ar fi spus Piţi, care îl va suna pe Cristi săptămâna viitoare, vineri, chiar de ziua reşiţeanului, “să-l atingă” la coarda sensibilă. Fundaşul lui Inter, care a suferit o fractură craniană în 2010 (anul lui cel mai bun în carieră), e indisponibil. Poreclit “Swarovski”, Chivu s-a accidentat pe 2 august (luxaţie la un deget de la piciorul drept), România prepară surprize rivalilor maghiari. La prima victorie contra lor, din istorie (5 iunie 1999), Piţurcă l-a convins pe Hagi să revină la naţională, am bătut cu 2-0 şi am mers la Euro 2000. Dezamăgit de defensivă, dar şi de lipsa unui lider, Piţi a decis: vrea să-l convingă să se întoarcă şi pe Cristi Chivu (32 de ani), retras în mai anul trecut. a fost operat de două ori şi va sta până la finalul lunii viitoare. Cristi s-a retras oficial anul trecut, iar ultima oară a jucat la naţională în amicalul cu Italia (1-1, 17 noiembrie 2010). Întoarcerea unui jucător mare înaintea unui meci cu maghiarii n-ar fi o premieră. În 1999, tot cu Piţurcă, mass-media l-a presat pe Hagi, care se concentra pe cariera la Galata, să revină la lot. Cu “Regele” pe gazon în prima repriză, până la accidentare, un adevărat mag iar!, ai noştri au învins rivalul istoric prima dată, 2-0, şi s-au calificat la CE 2000. Ulterior, după un conflict Hagi-Piţi, ultimul a fost debarcat, iar la Euro a mers Ienei!
«Visează şi el să revină!»
Chivu şi-a anunţat retragerea din reprezentativă în luna mai a anului trecut: “Cariera sub steagul României a luat sfârşit. Vârsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale din ultimii ani mă împiedică să lupt pe mai multe fronturi”. “Voi fi cât voi trăi unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai naţionalei, al cărei căpitan am avut onoarea să fiu. 12 ani am avut privilegiul să joc fotbal cu imnul nostru răsunându- mi în minte”, a zis Cristi. “Cel mai mult a suferit când a fost pus la zid de presă. Dar cred că el se mai gândeşte la revenire. Visează şi el să vină, dar să se roage ziariştii de el”, spune Piţurcă.