Rober Sierra, mijlocașul spaniol de la FC Argeș: „Ce miracol, suntem buni! Messi e fotbalul! Vreau de la peștișorul fermecat mult calm. Acasă eram pierdut prin munți!”

Comentează

Format la academia celor de la Levante, Roberto Manuel Sierra Giménez, 29 de ani, pe scurt „Rober Sierra”, a mai evoluat la formații de divizie inferioară din Spania (Mallorca B, Ontinyent, Peralada Oviedo B, Formentera), Inter Turku (Finlanda) Spartak Varna (Bulgaria). Înainte de FC Argeș, mijlocașul iberic a jucat CSA Steaua (Liga 2, 2023-2025, 53 de meciuri, 3 goluri).

„Când văd jucătorii pe care îi avem, nu mai cred că e un miracol”

Libertatea: Rober, chiar credeți în titlu la FC Argeș? Ar fi un miracol
Rober Sierra:
Suntem în playoff, ne putem bate pentru orice și cu oricine. E foarte frumos. Mai ales pentru mine. Anul trecut, când eram la Steaua, în liga secundă, și dacă am fi câștigat campionatul, nu puteam promova. Nu știi pentru ce lupți.

Aici ne concentrăm, pentru că încă avem șansă să câștigăm liga, cupa, să ne calificăm în Europa. E un miracol pentru că nimeni nu se aștepta la asta de la o echipă nou-promovată. Dar acum, când văd jucătorii pe care îi avem, nu mai cred că e un miracol. Suntem buni și nu e o coincidență că suntem aici.

- Am înțeles că înveți românește și că vrei să ajungi să dai interviuri în românește.
- Fac eforturi! Colegii mei sunt cei mai buni profesori. Înțeleg aproape totul, spaniola și româna au multe lucruri în comun. Pot încerca să-ți răspund în limba ta, dar s-ar putea să dureze... mult timp și să nu ai atâta vreme la dispoziție! Până una-alta, toți vorbim engleză, suntem buni la engleză.

- Ce nebunie ai face dacă FC Argeș va câștiga campionatul?
- Păi, uite, colegii de lângă mine mi-au zis că mă vor bărbieri cu forța!!!

Mi-ar plăcea să joc în Cupele Europene cu FC Argeș. Am 29 de ani, așa că, poate, aceasta este ultima mea șansă să mă remarc. Aș vrea să pot spune că am jucat în Europa....

Tiki-taka 2.0, Pedri, Lamine Yamal și... De Jong

- Ești fan tiki-taka, îmi închipui. Mai e la modă? Până în 2008, Spania nu câștigase nimic, iar apoi a apărut stilul ăsta de joc. Mai merge și azi?
- Nu cred. Trebuie să ai pregătit și planul B și C. Când Pep Guardiola joacă acest stil de fotbal, celelalte echipe încearcă să-l oprească. Acum trebuie să găsești un echilibru între tiki-taka și atacuri și contraatacuri rapide. Tiki-taka 2.0, updatată!

Dar cred, în continuare, că avem unul dintre cei mai buni jucători din lume. Eu zic că suntem printre favoriți să câștigăm Cupa Mondială din America. Îl avem pe Pedri, modelul meu, îl avem pe Lamine Yamal.

Uite, pentru că e și Kevin Brobbey lângă mine, jumătate ghanez, jumătate olandez, îl trec la favoriți și pe Frenkie De Jong!

Arhiva foto

- Ce spun cei de acasă de România? Nu sunt prea mulți spanioli în Superliga?
- E, suntem câțiva acum. E Nacho Heras (Sepsi), Rafinha (Petrolul), Alberto Soro (Dinamo), Sabater (Metaloglobus)...

A jucat cu Tommy Jyry în Finlanda, când joacă împotriva lui Dinamo o are „grea”!

- Ce mijlocaș ți-a făcut probleme în Superligă?
- Hai să-l punem pe Tommy Jyry, de la Petrolul, am fost coechipieri în Finlanda, la Inter Turku, un mijlocaș box-to-box, cum se spune, e mereu pe urmele tale. Nu e în mare formă acum, dar la finalul anului trecut prinsese naționala. Am ajuns în nordul Europei fiindcă acolo era un fost antrenor de-ai mei, Miguel Grau...

Mai mult decât un singur jucător aș nominaliza Dinamo, una dintre rivalele noastre din play-off. Pentru că pasează mult, mișcă mingea și asta e greu. E echipa cu cea mai bună posesie, după statistici.

„Să fii calm e cea mai bună modalitate să găsești o soluție”

- Ca să devii jucătorul perfect, ce ți-ar mai trebui? Ce ai cere să-ți îmbunătățească un peștișor fermecat?
- Încerc să mă fiu mai bun în fiecare zi; știu că nu suntem perfecți. 3 lucruri se cer de obicei, nu? Nu știu, poate să iau decizii mai bune în anumite situații, să fiu mai calm, cred că asta e cea mai bună modalitate de a găsi o soluție. Dar asta e mai ușor de spus decât de făcut. Adică, e mai ușor de spus acum, dar apoi, pe teren, știi, cu presiunea, devii nervos. Dar da, trebuie să fiu calm. Așa că vreau... minte limpede!

- Cum răspunzi la întrebarea clasică, Messi sau Cristiano Ronaldo?
- Fără dezbateri aici! Îl iubesc pe Cristiano, este unul dintre cei mai buni jucători din lume, din istorie. Dar Messi este Messi. Messi este fotbal!

„Dacă nu eram fotbalist, mă pierdem prin munți!”

- Ce ai fi făcut dacă nu erai fotbalist, Rober?
- Ăăăă... m-aș fi pierdut în munți! M-am născut la Novetlè, un sat mic relativ aproape de Valencia. Îmi plac drumețiile la munte. Dar să nu mă rătăcesc. E un loc departe de societatea trepidantă. Avem și o sărbătoare de Anul Nou, cu muzică rock. Eu un loc liniștit, viața e foarte pașnică.

  • Novetlè este o mică municipalitate situată la poalele lanțului muntos Vernissa, aproape de orașul Xàtiva. Vârful Penya de Sant Dídac găzduiește un vechi schit. Există mai multe poteci pentru a urca pe stâncă, de unde vă puteți bucura de vederi magnifice la Costera de Ranes sau Vall de Montesa, potrivit TurismeLaCostera. În piața centrală, unde odinioară se afla palatul Tallada, se află biserica parohială Verge María del Roser, construită în secolul al XVI-lea. Procesiunea Sant Crist del Perdó, foarte populară în întreaga regiune.

- România nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial din 1998. Ce crezi, după 3 ani petrecuți aici?
- Cred că România are mult potențial, dar nu are baza. Pentru mine, asta e esențial. Nu există multe academii în România, una a lui Gheorghe Hagi și alte câteva...

- Ce îți lipsește din Spania?
- Îmi lipsește mâncarea, îmi lipsește vremea, căldura... Valencia este unul dintre cele mai frumoase orașe, așa că îmi lipsesc multe. Dar mai ales vremea și mâncarea...

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...