Claudiu Keşeru, gol şi penalty ratat pentru Ludogoreț. Fotbalistul român a marcat unicul gol al partidei de campionat cu Levski Sofia, scor 1-0, disputat sâmbătă, în capitala Bulgariei.
Atacantul naționalei României a deschis scorul în minutul 83, direct din corner, după ce irosise o lovitura la 11 metri în minutul 52.
Claudiu Keșeru a fost integralist, la fel ca și Cosmin Moți, care a jucat fundaș dreapta. La Levski, Sergiu Buș a rămas rezervă neutilizată.
Ludogoreț se menține pe locul 1, cu 75 de puncte, șase mai mult decât rivala ȚSKA Sofia, pe care a învins-o etapa trecută, scor 3-2. Levski Sofia este pe locul 4, cu 50 de puncte.