Starea antrenorului Cristi Coroian (42 de ani), operat după un accident vascular celebral suferit în timpul unui antrenament la sala de forță, este în continuare instabilă.

”Am fost şocaţi când am auzit. E o veste groaznică pentru mine şi pentru cei de la CFR. Ne rugăm pentru el şi îi ţinem pumnii. Sper să se însănătoşească foarte repede. Nu am alte cuvinte… Suntem alături de el”, a spus antrenorul echipei CFR Cluj, Feri Dican, pentru stiridesport.ro.

”Am citit pe internet, ne pare foarte rău. Toată familia ceferistă e alături de Cristi. Suntem alături și de tatăl colegului nostru Țîrlea, care trece și el prin momente grele. Sper să se facă bine cât mai repede”, a adăugat fundaşul Ionuţ Larie.

Coroian a jucat 89 de meciuri şi a marcat 35 de goluri la CFR Cluj, iar clubul feroviar este alături de el.

Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
PARTENERI - GSP.RO
Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Playtech.ro
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Observatornews.ro
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
HOROSCOP

Transformare incredibilaă a lui Macaulay Culkin, starul cunoscut de toate generațiile după Singur Acasă. Cum arată acum, după ce a devenit tată
Știrileprotv.ro
Transformare incredibilaă a lui Macaulay Culkin, starul cunoscut de toate generațiile după Singur Acasă. Cum arată acum, după ce a devenit tată
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
Telekomsport
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
Urmărește cel mai nou VIDEO