Colţescu: "Poate o să mă însor!"

Comentează
Arhiva foto

Deşi a fost oprit de la delegări şi a fost implicat într-un scandal ce a ţinut prima pagină a ziarelor, arbitrul Sebastian Colţescu este optimist şi crede că revenirea în top e o chestiune de timp. Cea care i-a stat alături a fost prietena sa, Andreea Vişanu, despre care se spusese că a reprezentat motivul tentativei lui de sinucidere. Foarte îndrăgostit de aleasa inimii sale, craioveanul nu exclude o căsătorie în viitor.

Arhiva foto

Pe Andreea a întâlnit- o, în urmă cu un an şi jumătate, la o emisiune a unei televiziuni locale. Ea era moderatoare, iar el invitat. “Treceam printr-o perioadă mai puţin fastă, fusesem desemnat cel mai bun arbitru din Liga 1, dar veniseră divorţul de fosta soţie şi nişte greşeli pe terenul de joc. Eram cu moralul la pământ. Suntem împreună de un an şi jumătate.

«O iubesc enorm»

Este o fată frumoasă, inteligentă, elegantă şi, nici dacă aş vrea, nu i-aş putea găsi vreun defect. Mi-a redat încrederea în mine şi mi-a fost alături, dovadă că în returul campionatului trecut am arbitrat 11 meciuri şi am avut note foarte bune”, explică Sebi, cel despre care s-a spus că a vrut să se sinucidă acum zece zile. Apoi, olteanul dezvăluie: “O iubesc enorm pe Andreea şi poate mă voi căsători, nu se ştie niciodată. Când am cunoscut-o, am întâlnit adevărata iubire”, mărturiseşte talentatul arbitru român.

Arhiva foto

«Mi-am sacrificat şi căsnicia pentru arbitraj»

Colţescu a vorbit, cu trac, despre divorţul de fosta sa soţie. Recunoaşte că de fiecare dată când este adus acest subiect în prim-plan sunt afectaţi atât el şi fosta nevastă, cât şi actuala sa prietenă.

“Am fost 7 ani împreună, înainte de a ne căsători. Pe vremea aceea eram arbitru FIFA, aveam foarte puţin timp liber, din trei luni două eram plecat la meciuri sau la consfătuiri. Soţia mea era profesoară, era o persoană ocupată şi ne întâlneam foarte rar.

L-a părăsit pentru că nu mai avea timp de ea

Au apărut unele neînţelegeri, aşa cum apar în toate relaţiile şi am căzut de comun acord să ne despărţim pe cale amiabilă, pentru că nu ne mai potriveam. Arbitrajul îmi cerea să plec, ea voia să fiu lângă ea, pot spune chiar că mi-am sacrificat căsnicia pentru arbitraj. Am rămas amici. Am avut o perioadă nefastă profesional în timpul divorţului, dar consider că au fost greşeli amplificate”, spune cel desemnat cel mai bun arbitru român, la sfârşitul sezonului 2006-2007, de către Radio România Actualităţi.

Cu «fluieraşul» la psiholog

Andreea a fost cea care l-a îndrumat să meargă la un psiholog, pentru că nu reuşea să treacă peste dezamăgirea retrogradării de pe lista FIFA la meciurile din liga a IV-a. “Mie mi se pare un lucru normal, fiind vorba de o evaluare şi nu de tratare a vreunei afecţiuni. Când domnul Crăciunescu se ocupa de arbitraj, am fost supuşi la teste psihologice amănunţite şi nu am avut probleme. Profesorul Florea de la Universitatea din Cluj a spus că mă prezint chiar bine şi s-a arătat surprins de personalitatea mea”, relatează Colţescu.

Andreea, studentă în Grecia

Arhiva foto

“Sunt o fiinţă introvertită, îmi place să-mi ţin viaţa personală departe de ochii lumii. Îmi petrec timpul liber cu prietena mea, ne uităm la televizor sau ne plimbăm. Andreea e o persoană importantă pentru mine şi mă înţeleg foarte bine cu familia ei. Înainte să izbucnească scandalul, chiar am fost cu tatăl său în Grecia, acolo unde ea este studentă. Am vrut să o văd şi să îi găsim o casă unde să stea. Când nu e cu mine, mă antrenez şi mă uit la meciuri”, se destăinuie tânărul arbitru de 31 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!