Comentariul meciului România - Franţa 2-2

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

România a remizat, 2-2, cu Franţa, după o primă repriză în care am condus cu 2-0 şi am mai avut o şansă importantă de gol. A doua parte a adus, din păcate, egalarea însă acest punct ne menţine încă vie speranţa la o calificare la Mondialul din 2010.

Comentariul minut cu minut al partidei:

Min.90 Fluier final al unei partide pe care tricolorii au stăpânit-o în prima parte dar a fost prea puţin...

Min.82 Avem noroc la o acţiune de atac bine închegată a francezilor, finalizată de Ribery cu un şut care a trecut milimetric pe lângă poartă

Min.78 Bâlbâială în careul nostru, mingea ajunge la Henry care încearcă o reluare acrobatică spre poarta lui Lobonţ dar acesta este pe fază şi prinde balonul.

Min.75 Piţurcă face primele schimbări: intră Costea şi Gigel Bucur în locul lui Mutu şi Florentin Petre

Min.69 Gourcuff aduce egalarea, din păcate, cu un şut de la 30 de metri care loveşte transversala. Lobonţ a fost de această dată ieşit prea în faţă şi nu a putut ajunge la minge

Min.64 E clar! Bogdan Lobonţ face un meci formidabil! Două intervenţii salvatoare consecutive ale "Pisicii"  la şuturile lui Henry şi Gourcuff, după o fază plecată de la o gravă greşeală a lui Cociş

Min.63 Jeremy Toulalan este sancţionat şi el cu un cartonaş galben, după o intervenţie asupra lui Mutu

Min.60 Centrare de pe flancul stâng a francezilor, Benzema trimite cu capul spre poartă din centrul careului dar pe mijlocul porţii şi Lobonţ reţine

Min.58 Francezii pun din ce în ce mai multe probleme însă nu se apropie clar până acum de poarta lui Lobonţ

Min.54 Abidal trimite o pasă incomodă spre propriul portar dar Mandanda se descurcă şi degajează

Min.46 Începe repriza secundă a întâlnirii de la Constanţa, fără ca vreo modificare să fie efectuată pe perioada pauzei

Min.45+1 Se fluieră finalul unei prime părţi excelente pentru naţionala României. Rămâneţi alături de Libertatea.ro pentru a ne bucura împreună de succesul tricolorilor!

Min.45 Mureşan face ravagii pe partea stângă a defensivei franceze, centrează şi lovitura de cap trimisă de Mutu trece puţin peste poarta lui Mandanda

Min.42 Cartonaş galben încasat de francezul Boumsong

Min.38 O primă schimbare gândită de Domenech: intră Benzema în locul lui Malouda

Min.37 Ribery reduce din handicap pentru francezi cu un şut perfect din interiorul careului

Min.36 Lobonţ are o intervenţie de erou în faţa lui Henry şi ne oferă încă o doză de siguranţă

Min.32 Ribery este în careul nostru, simulează grosolan la o intervenţie a lui Goian şi, din fericire, arbitrul belgian nu acordă nimic

Min.31 Cociş iniţiază o pătrundere, trece superb de un prim adversar, ajunge la marginea careului francez dar rămâne fără suflu după o combinaţie cu Mutu şi pierde în final mingea

Min.23 Florentin Petre execută un nou corner, Goian este din nou în careul francezilor dar Mandanda reţine, cu siguranţă, de această dată

Min.17 Gooool România! Dorin Goian ne oferă "specialitatea casei" şi înscrie cu o lovitură de cap în urma cornerului! Nici cei mai optimişti suporteri ai României nu s-ar fi gândit la acest scor după 17 minute!

Min.17 Marica este la un pas să dea lovitura dar şutul său este deviat şi ratează de puţin spaţiul porţii: va fi corner! Defensiva franceză este la pământ!

Min.13 Gourcuff ne dă mari emoţii dar şutul său loveşte doar plasa laterală, după o pasă excelentă primită de la Ribery

Min.10 Centrare de pe flancul stâng, mingea este lăsată de Mutu pentru acelaşi Petre iar şutul "Piticului" este respins de mâna lui Evra dar nu se putea acorda penalty

Min.6 Goool România! Florentin Petre ne oferă un debut de vis, învingându-l pe Mandanda cu un şut din prima, cu exteriorul piciorului stâng, profitând de eroarea lui Evra

Min.5 Abidal îi oferă o minge pe tavă lui Mutu, însă decarul nostru nu ştie să gestioneze situaţia şi acelaşi Abidal îşi repară greşeala

Min.4 Cociş recuperează excelent un balon la mijlocul terenului, îl găseşte bine pe Chivu în stânga sa dar căpitanul naţionalei este foarte lent, se complică şi este deposedat de Diarra

Min.1 O schimbare de ultimă oră în primul 11 al Franţei: Vieria nu este pe teren, în locul său evoluând Alou Diarra

Min.1 Început de meci la Constanţa! Francezii au avut lovitura de start

Iată formula de start a celor două echipe:

România: Lobonţ - Ogăraru, Tamaş, Goian, Raţ - Petre, Cociş, Mureşan, Chivu - Marica, Mutu

Rezerve: Pantilimon - Săpunaru, Găman, Stoica, Aliuţă, Costea, G. Bucur

Franţa: Mandanda - Sagna, Boumsong, Abidal, Evra - Alou Diarra, Toulalan - Ribery, Gourcuff, Malouda - Henry

Rezerve: Lloris - Mexes, Clichy, Squillaci, Vieira, Benzema, Anelka

Arbitru: Frank de Bleeckere (Belgia) Asistenţi: Peter Hermans şi Luc Wouters (ambii din Belgia)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare