Cornel Dinu, dezvăluiri incendiare la 70 de ani: ”M-au drogat să nu ajung antrenor la Steaua”. Vasile Anghel era ”un dobitoc”, Ienei ”nu știa nimic”, Piști Covaci era ”evreu ungur”

Comentează
Arhiva foto

Cornel Dinu, dezvăluiri incendiare la 70 de ani: ”M-au drogat să nu ajung antrenor la Steaua”.Gazeta Sporturilor i-a dedicat ziarul de azi, 2 august, o ediție specială ”Procurorului” din Ștefan cel Mare.Dezvăluiri în premieră despre droguri. O femeie trimisă de generalul Nuță l-ar fi drogat ca să lipsească de la întâlnirea cu Valentin Ceaușescu, care-l angaja antrenorul Stelei.”Valentin fusese cu noi la Hamburg și văzuse cine a făcut tactica, antrenamentul și și-a dat seama. El a vrut să mă aducă pe mine antrenor la Steaua, de la Târgu Mureș, dar m-a drogat generalul Nuță, de la Interne, într-o noapte și n-am mai ajuns la Steaua. M-a căutat Valentin și în Dâmbovița, nu mă mai găsea. A venit o gagică pe care o știam eu în Târgu Mureș, am stat cu ea seara și mi-a pus ceva în vin sau în cafea. M-am trezit a doua zi la 6:00 seara, d-aia am întârziat la întâlnirea cu Valentin”, a dezvăluit Dinu.Dinu, despre cum a ajuns la Dinamo: ”La Dinamo m-a adus Traian Ionescu, un conducător de talent care urmărea printr-un sistem al Ministerului de Interne toți jucătorii interesanți din țară. Ionescu lucra alături de generalul Staicu, care fusese oborean de dreapta, dar conform obiceiului pământesc trecuse la roșii, la kominterniști, ca să se salveze”.

”E interesant că din iarna lui '65 până în vara anului următor, eu am primit un salariu de la Dinamo fără să fi ajuns acolo. Luam vreo 1.800 de lei pe lună, angajat la intendență, parcă. Nu aveam nici 18 ani, eram în ultimul an la Liceul "Enăchiță", unde se făcea carte ca lumea. Da, v-am zis, a fost o competiție cu Steaua, cu Petrolul și tata a decis să merg pe filiera Dinamo. Și mai era un personaj de la Clubul Sportiv Universitatea Craiova, care voia să ne ia pe mine și pe colega mea Mariana Albu, voleibalistă. Ea chiar s-a dus până la urmă la Craiova”

Dinu, despre retragere: ”Pentru că se juca om la om am întâlnit tot felul de adversari: Pele, Eusebio, Muller, Overath. Paradoxal, contacte mai dure pentru mine am avut aici, în țară, spre sfârșitul carierei. M-au pus pe gânduri și d-aia m-am lăsat. Erau doi jucători duri la Bacău, Hrițcu și Burleanu, tatăl așa zisului șef al Federației de acum. Hrițcu m-a atacat din spate, mi-a făcut o întindere la ligamente la genunchi. Și am mai avut prin '82, '83 un duel la cap cu Radu Panfil, care juca la Baia Mare, a sărit mai jos decât mine și mi-a spart arcada. Și încă unul cu Eduard, un vârf de la Ploiești cu o căpățână tare, m-a lovit și mi-a spart capul, m-am ales cu o tăietură urâtă. Atunci am zis "nu mai sunt eu ăla care-i pune pe toți la punct, uite că sunt unii mai puternici decât mine! Ce ar fi să mă las?". Și m-am retras. Era vara lui '83”.Dinu, despre posibilitatea de a pleca din România: ”Am avut trei variante. Una a fost după Mexic, în '70. Aveam acolo niște hostesse care aveau grijă de noi. Și m-am împrietenit cu o hostesse, Carmen Arzt. Era foarte deșteaptă, făcuse colegiul în Elveția, și era fata uneia dintre cele mai bogate familii din Guadalajara, taică-su era cel mai mare arhitect al Mexicului. Mi-a propus să rămân acolo și a plâns săraca de ea după mine până la ușa avionului. Mopsu' mă tachina "e un pic șchioapă, dar nu e o problemă, că în pat nu se mișcă mult". Ce o fi găsit ea la mine... A doua situație a fost în '70-'71, când Piști Covaci a vrut să mă ia la Ajax. Atunci jucam mai mult mijlocaș la Dinamo. Covaci a declarat: "Dinu e singurul român care ar putea să joace la Ajax". Vasilica Tastaman îl întrebase la masă: "Măi Piști, dar cum ai ajuns tu la Ajax?". "Vasilica, eu nu joc jocuri de noroc. O singură dată am luat un loz în plic și când am deschis biletul scria pe el Ajax. Așa am câștigat postul".  Ajaxul era făcut de Michels. Van Praag, președintele clubului, a zis că voia un antrenor mai bun pentru imagine. Michels era foarte bun tehnician, dar prea închis, rigid. Berger, un impresar care colabora cu Federația Română de Fotbal, l-a ales pe Piști pentru că era evreu ungur, ceea ce nu știu cât de rău sau cât de bine e... În 1977, Mircea Petescu mi-a zis să merg la Feyenoord sau la Utrecht. Era chiar ziua mea, 2 august, și am fost aproape să cădem cu mașina într-un șanț, că uitasem să trag frâna de mână. Mă așteptau la aeroport băieții gradați, că aveau informații că s-ar putea să rămân în Olanda. Veneam și după o noapte mai agitată, cu mult whisky pe canale, p-acolo, și când i-am văzut pe gradați i-am luat la înjurături, că eu sunt mai bun român decât ei, mă întorc acasă deși aș putea rămâne în Olanda”.

"Între mine și Lucescu nu a fost rivalitate, doar o diferență de comportament. El era auster, venea, făcea antrenamentul și pleca. Venea rar de tot cu noi, bea o bere la Berlin. Nu era în anturajul nostru, el era un tip pus să-și rezolve niște lucruri, să se realizeze"”Am început să joc în națională în '68 și între '77 și '79 am luat o pauză forțată. Se întorsese Piști Covaci din Franța și a zis că Liță Dumitru va fi căpitanul naționalei, așa că pe mine m-au trecut pe linie moartă. Deși jucam foarte bine la Dinamo, ca libero, la lot nu mai eram convocat””Ienei a fost un antrenor modest, însă avea o ținută care-i mobiliza cât de cât pe jucători. Înainte de meciul cu Argentina, din '90, eu am rămas blocat! Ienei a vorbit trei minute! "Băieți, ne facem jocul nostru, luăm mingea, o pasăm, ne ducem la poarta adversă. Când o pierdem încercăm s-o recuperăm. Sunteți jumătate de la Dinamo, jumătate de la Steaua, știți ce aveți de făcut". El nu știa jucătorii, nu știa nimic!”"Securitatea era Securitate! Dinamo cumpăra meciurile cu videocasetofoane, cu ce confiscau ei. Steaua le cumpăra cu bani. Securitatea, fiind mai nenorocită, ştia cum lucrau ăia de la Steaua. Erau doi tipi. Banii veneau de la Victor Stănculescu, din traficul de arme, treceau pe la Olteanu, mi se pare, ministrul Apărării, şi ajungeau la Alecsandrescu.  Existau doi tipi din Drumul Taberei care primeau bani de la Alecsandrescu ca să cumpere trei-patru jucători de la formaţia adversă. Meci de meci! În perioada '86-'89, asta se întâmpla meci de meci! Dinamo cu casetofoane, Steaua cu bani cumpărau meci după meci! Mie mi-au cumpărat meciul când eram la Târgu Mureş, mi-au spus în faţă că o să mă facă. O bătusem pe Victoria cu o etapă înainte şi m-au călcat în picioare, până m-a apărat Valentin", a povestit Dinu pentru GSP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală