Dinamo – Athletic Bilbao 1-1, în prima manșă adin turul 3 preliminar al Ligii Europa a fost un rezultat mai degrabă negativ pentru trupa bucureșteană.
Asta și din cauza tacticii adoptate de antrenorul Cosmin Contra în prima repriză, în care echipa a jucat cu frica de a nu lua gol.
După meci, același Cosmin Contra , salvat de un rezultat negativ de golul de excepție reușit de Rivaldinho, a declarat că în retur echipa nu mai are nimic de pierdut. Ca și cum în tur avea!
”Acum cred că teama redebutului în cupele europene după foarte mulţi ani a trecut şi sper ca jucătorii să înţeleagă că în retur nu avem nimic de pierdut. Trebuie să fim ca în repriza a doua de astăzi, să-i surprindem şi să marcăm un gol sau mai multe”, a declarat, după joc, Cosmin Contra.
Antrenorul de la Dinamo l-a felicitat pe Rivaldinho pentru golul marcat și s-a declarat impresionat de galeria ”câinilor roșii”.
Cosmin Contra, realist după Dinamo – Bilbao 1-1, impresionat de suporteri
„Mă bucur pentru golul lui Rivaldinho, ma bucur că tatăl său a putut fi prezent când el a marcat acest gol. Sper să marcheze la fel şi în retur. Suporterii au fost extraodinari, dar nu mă aşteptam la altceva din partea lor. Avem cea mai tare galerie din ţară, le-am spus şi jucătorilor că atâta timp cât avem o astfel de galerie trebuie să dăm totul pe teren, să-i facem fericiţi”, a conchis Cosmin Contra.
Partida retur dintre Athletic și Dinamo se va disputa, joi, 3 august, la Bilbao.
CITEȘTE ȘI: Adi Mutu, după Dinamo – Bilbao 1-1: ”Am început cu frică. Voiam victoria!”