Considerat omul momentului în fotbalul din Emiratele Arabe Unite, Cosmin Olăroiu (44 de ani) a scăpat cu bine din procesul intentat de fostul său club, Al Ain. Presa arabă scrie că judecătorii Curţii de Apel de la Dubai au respins cererea formulată de rivalii, care solicitau dublarea pedepsei de trei luni de închisoare cu suspendare.
Astfel, lui Olăroiu îi va expira condamnarea cu câteva zile înainte de reluarea viitorului sezon.
Cu toate acestea, cota tehnicianului român s-a păstrat la cote foarte înalte. Câştigător a trei trofee interne cu Al Ahly Dubai, Cosmin Olăroiu a fost declarat cel mai bun antrenor din Emirate, sezonul 2013/2014.
Tehnicianul român a devansat nume importante precum portughezul Jose Peseiro (Al Wahda), italianul Walter Zenga (ex-Al Jazira) , brazilianul Marcos Paqueta (Al Shabab)
Echipa pregătită de Oli a câştigat într-un mod autoritar campionatul Emiratelor, cu 16 puncte avans faţă de ocupanta locului secund, Al Wahda.
Olăroiu a ieşit numărul 1 în urma unei ample anchete în care au votat oficialii cluburilor, antrenori, jucători şi jurnalişti.