Cosmin Paşcovici se confruntă cu probleme grave la Farul Constanţa. În ultimele 8 luni, fundaşul nu şi-a mai primit salariul, iar situaţia sa e dramatică. Tratamentul băieţelului său, Denis, e de 4.000 de lei lunar.

4374-245022-31copil.jpg

Din luna septembrie a anului trecut, Cosmin Paşcovici (32 de ani) nu a mai încasat un leu de la echipa sa, Farul Constanţa, el şi familia sa fiind nevoiţi să supravieţuiască din ultimele economii. Conducerea clubului dobrogean l-a trimis pe fotbalist la echipa a doua, după ce acesta nu a fost de acord, în decembrie, cu înjumătăţirea salariului său de 2.300 de euro pe lună.

Ca să-l pedepsească şi mai mult, Farul refuză să-i plătească drepturile salariale stabilite prin contract, deşi Paşcovici a făcut memoriu şi două recursuri la FRF. Cosmin şi soţia sa, Ionela, au ajuns la capătul puterilor, pentru că în curând li se vor termina ultimele rezerve de bani.

4374-245023-untitled.jpgCosmin, fără salariu de 8 luni

Lunar, ei cheltuiesc 4.000 de lei doar pentru tratamentele de recuperare ale băieţelului lor, Denis (5 ani), care, după opt operaţii pe creier şi alte şapte pe corp, a reuşit să învingă cancerul. “Trăim din banii pe care i-am strâns de-a lungul timpului, însă ne-au mai rămas foarte puţini. Numai programul de recuperare după cancer al lui Denis, care include vizite la psiholog, tratament cu hormoni pentru creştere şi medicamente împotriva epilepsiei şi pentru stimularea creierului, ne costă 4.000 de lei lunar. Ca să nu mai vorbim de cheltuielile cotidiene”, ne-a explicat mâhnită Ionela, soţia lui Paşcovici, care speră ca Denis să poată termina tratamentul.

Fotbalistul ar vrea să se facă profesor de sport

Legitimat la echipa a doua a Farului, Cosmin Paşcovici urmează în acelaşi timp şi cursurile Şcolii Federale de Antrenori. Planul său este ca după ce va pune ghetele în cui să încerce o carieră în antrenorat. Dacă nu va reuşi, va încerca să termine ANEFS-ul, pentru ca mai apoi să predea sport în şcoli şi în licee.

Oficialii Farului nu comentează

Contactat de Libertatea, Vicenţiu Iorgulescu, managerul general al clubului Farul Constanţa, a refuzat să vorbească despre motivele pentru care Cosmin Paşcovici nu a mai fost plătit de opt luni şi să explice de ce jucătorul a fost retrogradat la echipa secundă.

Cei care vor să-l ajute pe micuţul Denis Paşcovici pot dona bani în contul:

RO36BRDE020SV25174700200

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.