Cosmin Tilincă a emigrat în Germania și joacă fotbal la amatori. Tili-gol este și antrenor în Kreisoberliga, a 7-a ligă din Germania.

Fostul atacant al CFR-ului, Cosmin Tilincă (38 ani), vorbește despre prima aventură europeană a ”feroviarilor”, în Cupa Uefa Intertoto 2005, și dezvăluie planurile sale de viitor. 

În 2005, la doar un an de la revenirea în prima ligă, CFR Cluj bifa prima participare în cupele europene din istorie. „Feroviarii” s-au înscris în Cupa Uefa Intertoto, o competiție europeană de vară, destinată formațiilor care nu se calificau în Liga Campionilor sau Cupa Uefa. Miza era una importantă. Câștigătoarele celor trei finale ale întrecerii ajungeau în preliminariile Cupei Uefa.

Cu o generație din care au mai făcut parte Cristi Panin, Coroian, Dorinel Munteanu sau Minteuan, CFR a trecut fără probleme de lituanienii de la Vetra Vilnius în primul tur – 3-2 și 4-1. 3 dintre cele 7 goluri ale ardelenilor au fost marcate de Cosmin Tilincă sau „Tili-gol”, așa cum a rămas cunoscut acesta în rândurile fanilor din Gruia.

În faza următoare, CFR a dat și peste primul adversar de top – Athletic Bilbao. La Cluj, echipa antrenată la acea vreme de Dorinel Munteanu se impunea cu 1-0, meciul fiind rezolvat de Tilincă. În returul din Spania, însă, emoțiile nu au lipsit pentru „feroviari”. Ibericii au câștigat cu 1-0 și s-a ajuns la loviturile de departajare. Cu toate astea, CFR a avut câștig de cauză la penalty-uri, 5-3, și a mers mai departe.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

A urmat apoi o dublă cu francezii de la Saint-Etienne. Prima manșă, disputată la Cluj, s-a încheiat 1-1. Golul „feroviarilor” a fost înscris de Tilincă. O săptămână mai târziu, CFR a făcut 2-2 în Franța, dar a avut avantajul golurilor marcate în deplasare și a s-a calificat în semifinale. Tilincă a marcat și de această dată, cealaltă reușită venind de la Crist Coroian.

Următorul adversar al clujenilor, Zalgiris Vilnius, a reprezentat o pradă ușoară pentru Tilincă și Compania – 2-1 în Lituania și 5-1 în Gruia. În meciul de la Cluj, „Tili-gol” a înscris din nou, ajungând la 7 reușite. În ultimul act, CFR a dat peste o altă grupare franceză – RC Lens. Norocul nu a mai fost, însă, de partea trupei lui Dorinel Munteanu. 1-1 la Cluj și 1-3 în Franța punea punct primei participări a CFR-ului în cupele europene. Cu toate astea, Cosmin Tilincă s-a consolat cu faptul că a ieșit golgheterul acelei ediții. Timpul a trecut, iar „Tili-gol” a ajuns la 37 ani. Acum trei ani s-a stabilit în Germania, alături de soția și cei doi copii ai săi. Locuiește în Mainz. Nu s-a lăsat de fotbal. E antrenor-jucător în Kreisoberliga (așa cum e denumită liga a șaptea – n. red.)și visează să antreneze o echipă din România.

”Îmi doresc să pot fi alături de familia mea. Să reușesc să-mi educ copiii foarte bine; mai ales pe fiul meu, Darius, să-l îndrum și să-l sprijin în viața de fotbalist, care a început-o acum 2 ani. Iar pe Asara, încă mai am timp. Acum evoluez în Germania, unde sunt stabilit cu familia de aproape 3 ani, dar în ligă de amatori: Kreisoberliga; unde sunt atât jucător, cât și antrenor secund. Dorul de casă mă atrage tot mai mult spre România, unde am să fac tot posibilul să revin ca antrenor, atât la copii, cât și la echipă de seniori.

Deși sunt departe de casă, prin intermediul internetului urmăresc aproape fiecare etapă a CFR-ului. Mi-am dorit să iasă campioană (chiar am făcut un pariu cu finul meu, Alex), dar din păcate nu s-a putut. Hagi cu „Viitorul” au fost puternici din toate punctele de vedere. Cu câteva îmbunătățiri sunt convins că Laci Miriuță își va îndeplini visul”, spune Tilincă, în ziuadecj.ro.

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

Tilincă are doi copii, Darius (8 ani) și Asara (5 ani). Cosmin Tilincă este născut pe 7 iunie 1979, la Turda. Și-a început cariera la Arieșul, iar în 2002 a venit la CFR, unde a stat până în 2007. A mai trecut pe la Farul Constanța, Gloria Bistrița sau Pandurii Târgu Jiu.

97
meciuri și 23 goluri a bifat Tilincă în tricoul lui CFR Cluj.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI