Joi, în jurul orei 19:00, numărul 1 mondial din ierarhia tenisului feminin, Angelique Kerber, se va duela cu Flipkens, într-un meci ce contează pentru a doua rundă din cadrul turneului de Mare Slam Wimbledon. În rândurile ce urmează puteți citi avancronica întâlnirii, urmată de pontul nostru pentru pariuri.

Angelique Kerber vine după un sezon nu prea bun, nereușind să câștige vreun turneu în acest an. Numărul 1 WTA se poate lăuda doar cu performanțe de genul: optimi la Australian Open, semifinale la Dubai, sferturi de finală la Miami și finală la Monterrey. Pe iarbă, nemțoaica de 29 ani a disputat în acest an 4 meciuri, din care a câștigat 3, fiind învinsă la Eastbourne, în sferturi, de Konta cu 0-2. În primul tur, Kerber s-a duelat cu locul 247 WTA, Falconi, pe care a învins-o în două seturi, însă nu la o diferență categorică de game-uri, scorul fiind 6-4, 6-4. Jucătoarea are probabil un avantaj moral dat de evoluția sa din 2016, atunci când a ajuns până în finala turneului.

De partea cealaltă, Flipkens, locul 88 în ierarhia tenisului feminin mondial, nu a reușit în acest an vreo performanță notabilă, nereușind să lege mai mult de trei victorii consecutive. Singurele rezultate de luat în seamă ale jucătoarei din Belgia sunt șaisprezecimile de finală de la St. Petersburg și optimile de la Mallorca. Jucătoarea de 31 ani a disputat deja 8 meciuri pe iarbă în 2017, din care a câștigat 5, forma acesteia fiind într-o ușoară creștere comparativ cu restul sezonului. În primul tur, Flipkens a câștigat cu 2-0, după 1 oră și 13 minute de joc, în disputa cu Doi, locul 57 WTA.

Cele două tenismence s-au mai întâlnit o singură dată de-a lungul timpului, în 2014, atunci Kerber se impunea cu 2-1. Nemțoaica este favorită și azi, însă forma din ultimul timp nu-i poate promite o victorie sigură sau categorică, mai ales că Flipkens pare că se află într-o creștere de formă. De aceea, vă recomandăm să ne ferim de parierea pe un solist.

Astfel, Pontul zilei din tenis de la Wimbledon este “Handicap Game Flipkens 4.5”, deoarece, în cazul în care Kerber se impune, nu credem că o va face la o diferență foarte mare. Cota este de 1.81 și a fost preluată din oferta agenției de pariuri online Unibet (Decizia nr. 1564/25.08.2016).

Cota zilei la pariuri 6 iulie 2017. Wimbledon 2017: ochii pe Angie Kerber!

Pontul de astăzi este oferit de echipa celor de la Superpont, unul dintre cele mai bune site-uri de ponturi pariuri din România!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.