Cristi Chivu a fost considerat cel mai slab om al lui Inter Milano în meciul de la Bergamo. ”După două evoluţii optime ca fundaş central, iată greşeala! L-a pierdut pe Denis la faza din care gazdele au deschis scorul şi a comis şi alte gafe în timpul partidei. Şi-a pierdut siguranţa demonstrată în meciul de duminică cu Chievo. Spre final a provocat penalty-ul acordat Atalantei”, a scris site-ul fcinternews.it, care l-a lăsat repetent, acordându-i nota 4, cel mai slab calificativ primit de jucătorii lui Inter Milano.
Nici agenţia Datasport nu a fost mai blândă cu ”sărbătoritul” Chivu. ”A jucat pe postul lui preferat, dar a suferit teribil. Are pe conştiinţă golul lui Denis şi a fost naiv la faza penalty-ului. Nu a şi-a sărbătorit într-un mod ideal aniversarea”, a scris sursa amintită, care i-a acordat nota 5.
Torje – ”pilaf”, Radu – confuz
”Pilaf” a fost şi Gabriel Torje (21 de ani), atacantul lui Udinese, învinsă la Napoli (0-2). ”Foarte slab. Cel mai slab din teren, probabil. Nu a intrat în meci, nu l-a ajutat pe Floro Flores. S-a făcut remarcat doar prin faultul comis din frustrare asupra lui Aronica, pentru care a primit cartonaşul galben. A fost schimbat la pauză”, a scris Datasport, care i-a acordat fostului dinamovist nota 4,5.
Nici Ştefan Radu (25 de ani), fundaşul lui Lazio, nu a scăpat de criticile exigenţilor jurnalişti italieni. ”A devenit confuz când Diakite a fost mutat lângă el”, a notat agenţia Datasport despre internaţionalul român, notat cu 5,5 pentru prestaţia din meciul contra Cateniei (1-1).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.