Cristi Costache explică de ce fotbalul românesc se duce la vale: "Proiectul"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mărturisesc că m-am luptat cu o uşoară nelinişte în ultimele luni. La nici măcar una dintre puținele, ce-i drept, mișcări de trupe la nivel managerial, nimeni n-a mai pomenit despre încântarea de care este cuprins la integrarea într-un anume proiect. M-am liniștit, însă, deunăzi! Ofertat de Astra Giurgiu, după plecarea lui Dinu Gheorghe, Narcis Răducan a mărturisit că a fost atras de proiectul respectiv. Că, la televiziunea Sportro, ne-a anunțat că ar merge la Astra Ploiești, nu la noul motiv de fală a microbistului giurgiuvean, e doar un detaliu minor. La fel cum, probabil, la fel de insignifiant e şi amănuntul că o construcție care n-a mers -doar d-aia s-a renunțat, presupun, la fostul preşedinte – trebuia înlocuită cu un alt proiect, schiţat măcar de noul manager, nu preluarea celui parţial sau total eşuat.
Bănuiesc că oamenii n-au uitat nenumăratele declarații asemănătoare, aruncate, deopotrivă, de manageri, antrenori (de cele mai multe ori) ori jucători care își caută norocul în alte părți, pomenind, invariabil, despre un nou proiect, la care se înhamă cu entuziasm.Formularea, în sine, pare doctă, gândită îndelung, sugerând o analiză atentă a următorului pas pe care îl fac respectivii. În realitate, nu reprezintă altceva decât o negare forțată a eșecurilor profesionale deja consumate în carierele cu pricina, însoțită de un simplu gând de mai bine pentru viitorul său și al familiei sale. În fotbalul românesc, proiectul este sinonim cu: 1. Dimensiunea bugetului deținut de clubul spre care își croiește cărare managerul „x” sau antrenorul „y”; 2. Capriciile patronilor-creditori; 3. Modalitățile, mai mult sau mai puțin ortodoxe, de a obține profituri imediate. Orice brumă de strategie, de viziune pe termen lung sau mediu, este anulată de nerăbdarea păguboasă a finanțatorilor (atrași, în afara ipoteticelor câștiguri financiare, de notorietatea publică oferită de un fotbal care, blamat, vicios și condus haotic, încă vinde bine) ori de ambițiile absurde ale unor manageri autoproclamați drept cei mai buni, cocoțați în ierarhii absurde ale unei prese cvasitabloidizate. Manageri ale căror aptitudini sunt însă direct proporționale doar cu dimensiunea bugetelui oferit de oamenii pe lângă care s-au aciuat. Fotbalul nostru s-a tot dus și se duce la vale și din cauza faptului că acești sfătuitori de ocazie nu i-au tras la timp de mânecă pe patronii lor. Probabil că nimeni n-a uitat, de exemplu, derularea „broiegtului” propus de Fahti Taher la Rapid, club ajuns în situația dramatică de azi și din cauza acelui eșec răsunător. Un alt așa-zis proiect, cel de la Timișoara, a clacat în hățișul intereselor private ale investitorului intrat în conflict cu autoritățile locale. Strategii similare, prezentate pompos la vremea respectivă, au dat greș și prin multe alte părți, grevate de mofturile creditorilor, de războaiele personale ale acestora, de problemele lor financiare ori, pur și simplu, din neștiință.În contrapartidă, singurul proiect care s-a scuturat deja de ghilimele este cel al Viitorului gândit de Gică Hagi. Dincolo de erorile inerente sau de investițiile importante, provenite din câștigurile realizate de-a lungul unei cariere prodigioase și din îndatorarea costisitoare pe la bănci, a impresionat consecvența cu care Hagi și-a urmat drumul. Asta este, de fapt, calea ce-ar trebui bătătorită în fotbalul românesc. Iar, dacă vrem să vorbim despre un manager adevărat, nu-l putem aduce în discuție decât pe Marius Stan care, fără a avea un investitor potent în spate și asumându-și nu puține acuze neoficiale, a făcut-o pe Oțelul campioană.Faptul că azi mai sunt ținute în viață unele echipe doar în scop electoral pare un rău necesar. Pe tapet ar trebui să rămână însă invitația adresată oamenilor potenți financiar de a învăța din greșelile trecutului și de a construi ceva sănătos și în fotbal. Unii, foarte puțini, ar pierde, cei mai mulți ar câștiga!
