Cristiana Copos pare să creadă că nu a fost înşelată de soţul ei, deşi omul de afaceri a fost surprins, din nou de ziarişti, ieşind din blocul Elenei Sto
ica, femeia bănuită că este amanta lui.
Contactată telefonic de Libertatea, Cristiana a menţionat că nu este supărată pe “jumătatea” sa. Consoarta fostului vicepremier George Copos a infirmat zvonurile legate de un eventual divorţ: “Nu sunt supărată pe George pentru ce a apărut în presă. În ceea ce priveşte divorţul, nu am ce să comentez pe marginea acestui subiect”. Copos nu a dorit nici el să comenteze, limitându-se să afirme că va acţiona în instanţă ziarul care a declanşat acest scandal: “S-au scris numai mizerii şi despre mizerii nu are nici un rost să vorbim. Ana Holding va acţiona în instanţă respectiva publicaţie, la fel va face şi familia Copos”, ne-a declarat acţionarul Rapidului.