CSM București a demarat negocierile cu un nou antrenor! Varianta surprinzătoare la care s-au gândit șefii clubului.
CSM București își va relua pregătirile pentru noul sezon pe 16 iulie. Campioana României la handbal feminin n-are însă antrenor, Per Johansson nemafiind păstrat după ce a dus echipa doar pe locul 3 la ultima ediție a Final Four-ului Ligii Campionilor.
În ultimii ani pe la conducerea echipei s-au perindat mai mulți antrenori din Suedia și din Danemarca. Acum, șefii clubului s-au orietat spre altă școală.
Conform digisport.ro, șefii de la CSM negociază cu slovenul Tone Tiselj, care a cucerit Liga Campionilor cu Krim Ljubljana în 2001 și 2003.
Ultimul club la care a lucrat Tisely a fost Debrecen, dar el a mai fost şi în România, la HCM Baia Mare, în urmă cu trei ani, atunci când maramureşencele se luptau pentru supremaţie cu CSM Bucureşti.