Această adevărată provocare pentru Simona Halep înainte de cea mai importantă competiție a anului, Turneul Campioanelor (21-28 octombrie), este privită cu circumspecție de Mihai Rusu. ”Dacă a luat decizia de a merge la Moscova, înseamnă că este aptă 100 % de joc. În caz contrar, riscul pentru Simona Halep este enorm”, a declarat, ieri, pentru Libertatea, fostul tenismen.

Rusu a continuat: ”Această informație cum că Simona Halep ar avea hernie de disc este relativă. Mă pune pe gânduri pentru că, la Beijing, a cerut de trei sau patru ori pauză, timp în care a fost tratată musculatura în altă parte a corpului! Păi, ori e spatele, ori picioarele, ori capul!”. Din acest motiv, Mihai Rusu crede că liderul WTA are o labilitate psihică peste care trebuie să treacă în cel mai scurt timp, pentru a se menține în fruntea ierarhiei mondiale a tenisului profesionist feminin.

”Simona are explozii și treceri foarte rapide de la o stare la alta! Asta înseamă o labilitatea psihică. Îi vezi cum, la un moment dat, în timpul jocului, i se măresc ochii. E sub presiune foarte mare. Trebuie să-și schimbe urgent comportamentul și stăpânirea de sine pentru a rămăne lider WTA”.

Mihai Rusu / Foto: Ciprian Iana (Libertatea)

Mihai Rusu / Foto: Ciprian Iana (Libertatea)

CORESPONDENȚĂ DIN TURCIA. „Efort naţional pentru ajutorare, dar coordonarea e dezastruoasă”, spun turcii. Drumul ajutoarelor spre est e sinuos
Recomandări
CORESPONDENȚĂ DIN TURCIA. „Efort naţional pentru ajutorare, dar coordonarea e dezastruoasă”, spun turcii. Drumul ajutoarelor spre est e sinuos

Fosta ”voce” de la Europa Liberă a adăugat: ”În acest moment, Simona nu știe pe ce linie e! Are sau nu are hernie de disc? Întreb asta pentru că, atunci când câștigă, spune că e în formă, iar când pierde, că e bolnavă! Dacă ar avea hernie de disc, orice medic i-ar spune că sănătatea e pe primul loc și că n-ar trebui să joace la Moscova. Înseamnă că ori trece peste sfatul experților, ori alta e problema ei!”.

Cu ce probleme se confruntă Simona Halep. ”Riscă să se facă de râs”

În opinia lui Rusu, această problemă nu se referă neapărat la miza financiară, una întra-adevăr uriașă la acest nivel.

”Simona nu se poate duce la Moscova doar la 80 % din potențial, pentru că va piede din primul meci. Riscă să se facă de râs. Nu cred că își pune sănătatea în pericol pentru niște bani, deși miza este uriașă. Va lua potul de 1 milion de dolari acordat sportivelor care au participat la toate turneele importante ale anului, plus garanția de participare, una extrem de mare. Din ce știu, la un astfel de turneu, liderul WTA poate primi o garanție de participare de până la 500.000 de dolari! Oricum, mi-e greu să cred că înainte de Turneul Campioanelor Simona se gândește doar la bani. Ar fi ilogic”, a conchis omul care trăiește de 40 de ani în Germania.

Încă un șef de filială ICR cu chirie de peste 5.000 de euro pe lună. Cât plătește România pentru locuințele angajaților institutului din străinătate
Recomandări
Încă un șef de filială ICR cu chirie de peste 5.000 de euro pe lună. Cât plătește România pentru locuințele angajaților institutului din străinătate


INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prădătorii de copii sunt liberi! – Tribunalele din România dau pedepse cu suspendare pentru tații care-și agresează sexual fetele minore și le dau posibilitatea să facă muncă în centrele de copii!

Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
GSP.RO
Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Viva.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
ANAF scoate la vânzare 12 apartamente. Suma cerută pentru ele
Observatornews.ro
ANAF scoate la vânzare 12 apartamente. Suma cerută pentru ele
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
La ce temperatură se coace pâinea. Trucul pe care toate gospodinele ar trebui să-l știe
FANATIK.RO
La ce temperatură se coace pâinea. Trucul pe care toate gospodinele ar trebui să-l știe
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 8 februarie 2023. Fecioarelor le surâde ideea de a intra în contact apropiat cu o persoană care este capabilă să le deschidă multe uși
HOROSCOP
Horoscop 8 februarie 2023. Fecioarelor le surâde ideea de a intra în contact apropiat cu o persoană care este capabilă să le deschidă multe uși
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă