Deşi data fericitului eveniment nu a fost deocamdată stabilită, ceremonia urmează să se desfăşoare în arhipelagul Fernando de Noronha, din statul brazilian Pernambuco, unde cei doi au decis să reia povestea lor de dragoste, întreruptă de trei ori până acum, ultima oară în vara anului 2017, asigură cotidianul Folha de Pernambuco, adăugând că acest lucru va avea un impact pozitiv asupra turismului local.

Neymar se află în prezent în Brazilia, unde se recuperează după o intervenţie chirurgicală la piciorul drept, la care a fost supus recent într-o clinică din Belo Horizonte.

Cu cine se însoară Neymar

Cu cine se însoară Neymar. Și Cristiano Ronaldo o comite la vară

Pe de altă parte, după ce s-a speculat că Neymar ar vrea să revină la FC Barcelona, tatăl brazilianului, în același timp, și impresarul său a luat poziție: ”Neymar are deja un viitor la PSG. El are un prezent la PSG”. Neymar Senior a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei conferinţe de presă alături de preşedintele lui Paris SG, Nasser Al-Khelaifi, cu care a vizitat marţi fundaţia înfiinţată de familia jucătorului la Praia Grande, în apropiere de Sao Paulo.

Luni, Nasser Al-Khelaifi l-a vizitat pe Neymar, aflat în plin proces de recuperare în luxoasa staţiune balneară de la Mangaratiba, situată la 100 km de Rio de Janeiro. „El este bucuros şi foarte motivat să revină cât mai repede posibil”, a afirmat Al-Khelaifi la Praia Grande. „Toată lumea face tot ce poate pentru ca el să revină cât mai repede, iar eu sunt sigur că va reveni curând, cu entuziasm, pentru a juca meciuri de cupă şi de campionat în acest sezon”, a adăugat Al-Khelaifi.

„Medicii nu sunt în acest moment în postura de a spune cu exactitate când va reveni, dar el este bine”, a subliniat preşedintele lui PSG.

Și portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a stabilit data nunții cu iubita sa, Georgina Rodriguez: evenimentul are loc în luna august, după Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018.

Citiți și Neymar se recuperează alături de iubita lui în Brazilia

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.