Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, numărul 62 mondial, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, că își asumă înfrângerea suferită în meciul de Fed Cup cu belgianca Yanina Wickmayer, precizând că atât a putut în această întâlnire, notează agerpres.ro.

„A fost un meci lung, de 3 ore și jumătate, am avut foarte multe șanse, dar nu am reușit să le fructific. Am făcut mici greșeli, pe care mi le asum. Dar ăsta este tenisul, eu am luptat până la final. Atât am putut azi, îmi pare rău pentru echipă. Mi-aș fi dorit să aduc un punct României, mai ales că am fost atât de aproape. Problemele de la picior nu m-au influențat în niciun fel. Sunt probleme diferite, luni am avut ceva la stângul, azi la dreptul. Sunt inevitabile aceste lucruri, dar nu au avut nicio legătură. Îmi asum înfrângerea, dar sper totuși să putem câștiga în final meciul cu Belgia”, a spus ea.

Cum a explicat Sorana Cîrstea eșecul cu Wickmayer: ”Eu vin după ani grei”

Cîrstea susține că a pierdut partida din cauza mingilor de break pe care nu a reușit să le fructifice. „Eu vin după ani grei în care am crezut că nu voi mai putea să revin după accidentare. Dar sunt din nou aici, sunt în prima sută, iar acum am fost convocată din nou la Fed Cup. Eu singură am pierdut meciul. Am avut și momente bune, poate că atunci trebuia să fiu puțin mai agresivă. Nu am pierdut din cauza serviciului, am pierdut pe mingile de break pe care nu le-am fructificat. Cred că am avut 10 mingi de break în setul trei pe care nu le-am fructificat”, a adăugat Cîrstea.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Numărul 62 WTA a precizat că are nevoie de consistență în joc și disciplină pentru a progresa. „Mai am mult de progresat, din toate punctele de vedere. Am nevoie de consistență și de disciplină pe teren. Aceste două lucruri mă vor ajuta să cresc. Problema azi a fost că suprafața a fost lentă și atunci punctele au fost lungi. Am încercat să închei cât de repede punctele, dar nu a fost posibil”, a menționat ea.

Echipa feminină de tenis a României este condusă cu 2-0 de Belgia, în primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, după ce Sorana Cîrstea a fost învinsă de Yanina Wickmayer cu 7-6 (4), 5-7, 7-5, sâmbătă, la Sala Polivalentă din București, la capătul unui meci maraton.

Cîrstea (62 WTA) este condusă acum cu 4-1 de Wickmayer (62 WTA) la meciurile directe, Sorana câștigând precedentul duel, în 2012, la Cincinnati, cu 6-7 (8), 6-2, 6-3, în primul tur.

În primul meci de simplu al confruntării dintre România și Belgia, Kirsten Flipkens a învins-o pe Monica Niculescu în două seturi, cu 6-3, 6-4.

Duminică, în al treilea meci de simplu, de la ora 13,00, Niculescu o va înfrunta pe Wickmayer, iar apoi Cîrstea o va întâlni pe Flipkens, în timp ce meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Patricia Țig și Elise Mertens/Maryna Zanevska.

Schițele unei crime puse la cale de un fost procuror, care dorea să scape de nevastă, au mai băgat, după 13 ani, un complice la pușcărie
Recomandări
Schițele unei crime puse la cale de un fost procuror, care dorea să scape de nevastă, au mai băgat, după 13 ani, un complice la pușcărie

România și Belgia s-au înfruntat de trei ori până acum în Cupa Federației, Belgia învingând de fiecare dată: în 1975 a fost 2-0, la Aix-en-Provence (Franța), în sferturile Grupei Mondiale, iar în 1995, Belgia s-a impus cu 2-1 și apoi cu 3-0, în decurs de trei zile, la Murcia, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa a competiției.

Ilie Năstase: ”A pierdut un meci pe muchie de cuțit”

Meciul cu Belgia consemnează debutul lui Ilie Năstase în postura de căpitan nejucător al echipei României.

„Jocul de azi al Soranei a fost decis de câteva puncte. Dacă Sorana câștiga două-trei puncte în plus, atunci era ea câștigătoare. Dar, din nefericire, așa este tenisul. Când ai atât de multe șanse și le ratezi, acestea se întorc împotriva ta. Ea a pierdut un meci pe muchie de cuțit. Repet, diferența a fost făcută de câteva puncte. Dar mâine este o altă zi, putem să câștigăm primele două meciuri de simplu și se va decide totul în partida de dublu”, a explicat el.

Ilie Năstase este mulțumit de tenisul văzut pe teren în cele două partide de sâmbătă, chiar dacă România este condusă cu 2-0 de Belgia. „Nu am mai stat 3 ore și jumătate pe scaun fără să mă mișc de mult timp. Așa că a fost greu, atât pentru Sorana, cât și pentru toată lumea. După trei ore în sală ca jucător te simți aiurea, se vede la picioare a doua zi. Dar amândouă meciurile de azi au fost de calitate bună. Trebuie să fim mulțumiți că s-a jucat un tenis frumos, chiar dacă suntem conduși cu 2-0 de Belgia”, a adăugat căpitanul nejucător.

Cum să trăiești într-o lume pe care nu poți s-o înțelegi, deși nu ești prost și nici resemnat?
Recomandări
Cum să trăiești într-o lume pe care nu poți s-o înțelegi, deși nu ești prost și nici resemnat?

Jucătoarea de tenis belgiană Yanina Wickmayer (60 WTA) a declarat sâmbătă, după victoria obținută în meciul de Fed Cup cu Sorana Cîrstea, că se aștepta ca adversara ei să fie greu de învins, dar a luptat până la final pentru fiecare punct.

„A fost un meci de mare luptă, știam că Sorana va fi puternică deoarece a jucat foarte bine în ultimele săptămâni. Așa că mă așteptam să fie greu de învins azi. La început nu am reușit să realizez ce mi-am propus, dar cu cât meciul dura mai mult, cu atât jocul meu părea că se îmbunătățește. În fiecare set ea a avut șanse importante, dar am reușit să revin, iar în final a fost doar o luptă fizică și mentală. A fost greu să lupt pentru fiecare punct, dar am încercat să fiu cât mai agresivă”, a spus Wickmayer.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a Belgiei, Dominique Monami, a declarat că România poate încerca să revină în meci, dar îi va fi foarte greu. „Este greu de spus la ce ne așteptam. Bineînțeles că nu ne doream să fim conduși cu 2-0 după prima zi. Dar speram să fim măcar la egalitate, 1-1. Știam însă că ambele mele jucătoare aveau șanse să câștige. Chiar dacă adversarele poate erau mai bine poziționate în clasament, fetele erau motivate să câștige. Yanina este o jucătoare puternică, trebuie să se concentreze mai mult pe jocul ei și nu pe cel al adversarei. Iar azi a realizat perfect acest lucru. Chiar dacă Sorana a avut multe momente bune, Yanina a stat în joc în fiecare punct, iar acest lucru a contat în final. Așa că acum avem 2-0. România poate încerca să câștige, dar noi vom fi foarte puternici mâine”, a adăugat Monami.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI