La finalul unui sezon spectaculos, deţinătoarea en-titre a Cupei României, CFR Cluj, va încerca să păstreze trofeul cucerit anul trecut la Piatra Neamţ, în faţa actualei campioane a României, Unirea Urziceni, iar timişorenii doresc să reediteze succesele din 1958 şi din 1980, când echipa purta încă numele de Politehnica.

“Ne punem mari speranţe în finala Cupei României. Ar fi păcat să ratăm şi acest trofeu, după ce am pierdut lupta pentru titlu. Ar fi o satisfacţie atât pentru noi, cât şi pentru suporterii noştri, care vor veni în număr mare să ne susţină şi nu vrem să-i dezamăgim”, a spus Dan Alexa, căpitanul timişorenilor.

4033-154102-sigla.jpgDiferenţa dintre primele promise de oficialii celor două echipe este una consistentă. Marian Iancu îi va remunera pe bănăţeni cu câte 50.000 de euro în cazul în care Cupa României va poposi la Timişoara, în timp ce jucătorii lui CFR Cluj vor primi doar câte 15.000 de euro în cazul unei victorii în finala competiţiei.

Partida va fi transmisă în direct de Antena 1 şi va fi precedată de un spectaculos joc de lumini. În altă ordine de idei, CFR Cluj l-a transferat pe Emil Dică de la Rapid, care a semnat un contract pe trei sezoane.

4033-154103-caseta.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.