Bănăţenii au fost nevoiţi să recunoască superioritatea olandezilor la finalul meciului care le-a consfiinţit eliminarea din Europa League. Chiar dacă au fost sancţionaţi cu două eliminări şi cu două penalty-uri, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău şi jucătorii săi au refuzat să pună eşecul pe seama arbitrajului.
Cu excepţia patronului Marian Iancu, timişorenii s-au abţinut să arunce vina eşecului pe umerii “fluieraşilor”. “Ajax este o echipă de valoare, care te taxează imediat, dacă îi dai ocazia. Arbitrajul nu îl comentez. Consider că eliminările lui Bonfim şi Pantilimon au fost corecte”, a spus antrenorul Ioan Ovidiu Sabău. Căpitanul Dan Alexa le-a promis fanilor că “violeţii” vor face tot posibilul să câştige campionatul, pentru a şterge impresia dezolantă lăsată în Europa League.
Alexa promite titlul de campioană
“Meciul cu Ajax a fost ultima noastră şansă de calificare. Am început bine, am deschis scorul, dar am fost repede egalaţi. N-aş vrea să comentez arbitrajul. Acum suntem condamnaţi să câştigăm titlul”, a declarat mijlocaşul Timişoarei. “Împotriva unei echipe ca Ajax ne era imposibil să obţinem mai mult, în condiţiile în care am terminat partida în opt oameni. Nu ne rămâne decât să ne concentrăm pe campionat”, a afirmat şi armeanul Artiom Karamyan.
Iancu îl acuză pe Mircea Sandu
Marian Iancu, patronul Timişoarei, crede că de eşecul formaţiei sale este vinovat inclusiv Mircea Sandu, preşedintele FRF. “Mircea Sandu trebuie să facă decontul fotbalului românesc. Federaţia trebuie să ceară să fim respectaţi în competiţiile europene, dar nu suntem apăraţi de nimeni. Sandu şi-a vândut voturile în interes personal”, a afirmat Iancu.
Jol l-a desfiinţat pe Ogăraru!
Martin Jol, antrenorul lui Ajax, nu s-a ferit să-l desfiinţeze pe George Ogăraru (29 de ani), când a fost întrebat de ce nu l-a folosit pe fundaşul român. “Pe Ogăraru nu am folosit pentru că nu am venit la Timişoara să ne jucăm, ci pentru a câştiga. Dacă voi mai veni în România pentru un amical, o să-l folosesc şi pe Ogăraru”, a explicat, sec, Martin Jol.