Dănuţ Lupu (43 de ani) crede că Dinamo, fosta sa echipă, are şanse mari la titlu, chiar dacă nu a impresionat în amicale. Fostul internaţional o vede şi pe Steaua în cărţi în lupta pentru campionat, graţie lui Victor Piţurcă, noul antrenor al roş-albaştrilor.

Libertatea: Dane, ce părere ai de Dinamo sub conducerea lui Andone?
Dănuţ Lupu: Staţi să vină meciurile oficiale. Am încredere mare în Dinamo. Au un lot foarte bun şi anul acesta nu mai scapă primele două locuri.

Anul trecut, cu aceiaşi jucători, Dinamo a prins greu locul şase.
Mai trebuie umblat la defensivă, însă la Dinamo, ca şi la Steaua, principalele atuuri vor fi antrenorii, Andone şi Piţurcă. În plus, la Dinamo nu cred că vor mai fi atâtea scandaluri.

Steaua şi Rapid au făcut achiziţii masive…
Când aduci mulţi jucători, e greu să creezi omogenitate, însă eu sunt convins că titlul va ajunge la o echipă din Capitală, de data asta. Va conta mult dorinţa lui Ando şi a lui Piţi de a avea succes.

Ţintarul avantajează vreuna dintre echipe?
Am văzut cum unii cred că titlul se va juca în ultima etapă, în meciul dintre Steaua şi CFR, dar eu cred că soarta campionatului va fi decisă cu câteva etape înainte de final.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

România, nici o şansă la Euro

Dănuţ Lupu este sceptic în privinţa şanselor României de a se califica la Europeanul din 2012: “Mi-aş dori enorm să ne calificăm, dar nu avem nici o şansă. Nu avem nici jucători şi mai este şi contextul ăsta, în care toată lumea îl critică pe Răzvan Lucescu”.

Lobonţ, vândut Romei

Portarul Bogdan Lobonţ (32 de ani) va fi cedat definitiv de Dinamo la AS Roma. Clubul din Ştefan cel Mare va încasa din acest transfer 750.000 de euro, jumătate din suma cerută iniţial.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce amendă primești dacă mergi cu mașina murdară de noroi. Puțini șoferi știu. E mult mai ieftin s-o speli
FANATIK.RO
Ce amendă primești dacă mergi cu mașina murdară de noroi. Puțini șoferi știu. E mult mai ieftin s-o speli
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a constesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Observatornews.ro
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a constesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI