”A avut niște cheaguri de sânge chiar după naștere. Este pentru a doua oară când i se întâmplă. Prima dată, a fost în urmă cu câțiva ani. A fost aproape să moară din această cauză atunci. Pornind de la această problemă de sănătate, a apărut ideea cu acest costum. Scopul este să realizeze o presiune, să comprime, similar cu ciorapii lungi pe care îi porți când zbori cu avionul și care îți comprimă corpul.

Acest costum ajută circulația sângelui așa cum o fac și acei ciorapi speciali. Știu că este un costum special și îmi place. Serena este specială, este diferită și își acceptă felul ei de a fi. Cred că este foarte cool!”, a precizat Mouratoglou (AICI, detalii).

O tactică aparte a folosit și brazilianul Ronaldo, la Cupa Mondială de fotbal din 2002, câștigată de Brazilia, după 2-0 în finala cu Germania (dublă a lui Ronnie). Atunci, la competiția din Coreea de Sud și Japonia, sud-americanul s-a prezentat cu o tunsoare ciudată, cu moț în față.

Ulterior, atacantul a recunoscut că a făcut asta ca să distragă atenția, anume că nu se mai discute despre eternele sale accidentări, care i-au măcinat cariera, ci lumea să comenteze noul său look. 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cifre oficiale renumărare alegeri prezidențiale 2024 – Cine intră, de fapt, în turul 2: Marcel Ciolacu sau Elena Lasconi! Când se ia decizia finală
FANATIK.RO

În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI