Tehnicianul Devis Mangia, ultima dată la Ascoli, a apreciat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Juventus București este unul periculos, deoarece vine după o perioadă de întrerupere.
”Urmează o partidă periculoasă, cum sunt toate meciurile care vin după o pauză pentru echipele naționale, luând în considerare și faptul că ei (Juventus) vin după o perioadă în care au reușite câteva rezultate bune”, a declarat Mangia.
Tehnicianul italian speră să vină cât mai multă lume la acest prim meci oficial pe noul stadion ”Ion Oblemenco”: ”Să avem stadionul mereu plin e un obiectiv și ne-ar face fericiți. Nu știu dacă va fi plin cu Juventus București, dar îmi doresc să fie multă lume, pentru că este primul meci oficial pe noul stadion”.
Mangia a fost categoric la întrebarea dacă va fi presiune pentru jucătorii craioveni evoluția pe noua arenă: ”Nu trebuie să fie o presiune să joci pe un astfel de stadion, dacă nu, atunci trebuie să îți schimbi meseria”.
Antrenorul Craiovei este îngrijorat de starea gazonului
Antrenorul Universității a recunoscut că există destule probleme cu calitatea suprafeței de joc, lucru observat încă de la meciul amical de vinerea trecută cu Slavia Praga (0-4).
”S-a văzut și în timpul meciului cu Slavia că au fost probleme cu terenul, dar cred că odată cu trecerea timpului situația se va îmbunătăți. Așa se întâmplă când joci pe un gazon proaspăt pus, cu timpul va fi mai bine, dar e clar că nu pot spune că terenul e perfect”, a afirmat Mangia.
Antrenorul Craiovei are probleme de efectiv
Devis Mangia a evocat numeroase probleme de lot înaintea partidei cu ”lanterna roșie”: ”Au fost probleme de lot în meciul cu Slavia și sunt și în această partidă, cu Juventus. Am recuperat jucătorii aflați la echipe naționale (Băluță, Bancu, Screciu), Zlatinski a avut o problemă la gambă, iar de aici s-a ales cu o problemă la spate, e o situație pe care trebuie să o gestionăm cu atenție.
Kelic, schimbat în meciul cu Slavia din cauza unei probleme musculare, și Popov — nu știu dacă se vor recupera, Rossi a început abia ieri să se antreneze cu echipa, Burlacu a avut o problemă în meciul cu Astra și nu este nici el disponibil. Sunt situații pe care trebuie să le monitorizăm cu atenție, ținând cont și de starea terenului, pentru că unele probleme ar putea fi accentuate de terenul greu”.
Antrenorul Craiovei mizează în continuare pe sistemul cu trei fundași
Mangia a clarificat și situația lui Calancea: ”A avut o problemă la cot și din acest motiv nu a jucat cu Slavia, pentru a nu risca agravarea stării sale”.
Tehnicianul s-a referit și la sistemul de joc pe care îl folosește, cu trei fundași, explicând că este cel mai potrivit pentru echipă:
”Noi jucăm cu un sistem cu trei fundași în principal pentru a construi, avem aproape tot timpul controlul mingii, e un sistem care ne permite să construim mai bine începând din spate, după părerea mea, și să punem jucătorii ofensivi în cele mai bune condiții de exprimare.
Nu vom schimba sistemul de joc în funcție de cum joacă alții. Cred că îi putem pune în dificultate pe alții cu acest sistem. Acest sistem ne-a permis până acum să marcăm în fiecare meci și ne dă unele garanții din punct de vedere ofensiv.
Din punct de vedere defensiv, cred că ar trebuie să pornim diferit ca atitudine de echipă care face o fază defensivă, deoarece e același sistem care ne-a permis să luăm într-o parte de campionat doar trei goluri în opt partide. Trebuie să avem o atitudine diferită când mingea este la adversari”.
Universitatea Craiova va juca primul său meci oficial pe noul stadion ”Ion Oblemenco”, sâmbătă, de la ora 19,00, cu Juventus București, în etapa a 18-a a Ligii I. În tur, craiovenii au câștigat cu 1-0 meciul jucat la Ploiești.
Universitatea ocupă locul al treilea, cu 33 de puncte, la Juventus este ultima (14), cu 9 puncte.
Citește și: Lista magazinelor participante la Black Friday 2017. Unde găsești promoții