| Sport | Fotbal

Fanii lui Dinamo fac chetă să plătească amenda clubului, după scandările lor xenofobe la meciul cu Iașiul

Comentează
Fanii lui Dinamo fac chetă să plătească amenda clubului, după scandările lor xenofobe la meciul cu Iașiul

Suporterii lui Dinamo de la Peluza Cătălin Hîldan au anunţat, într-un mesaj postat pe Facebook, citat de dolce-sport.ro, că vor să contribuie la achitarea amenzii primită de Dinamo după meciul cu CSMS Iaşi, recunoscând că aceasta a fost dată din cauza lor.

„Pentru următorul meci disputat în Ştefan cel Mare, rugăm toți posesorii de abonamente să işi achizitioneze şi un bilet …Este modalitatea de a plăti simplu, amenda primită de club, DIN CAUZA NOASTRĂ, pentru scandările repetate de la meciul cu Iaşiul !!! Sperăm să o faceți cu drag, fără a mai cauta scuze sau vinovați !!! Hai Dinamo !!!”, se arată în mesajul postat pe Facebook de Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.

Următorul meci al echipei Dinamo pe teren propriu va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.30, cu Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XXII-a a Ligii I.

Clubul Dinamo Bucureşti a fost sancţionat cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF, după incidentele de la meciul cu CSMS Iaşi, din etapa a 22-a a Ligii I.

Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia CSMS Iaşi, în ultimul meci al etapei a XX-a a Ligii I, în care arbitrul Iulian Călin a întrerupt partida pentru zece minute în prima repriză din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor dinamovişti.

Iulian Călin a întrerupt în minutul 33 meciul Dinamo Bucureşti – CSMS Iaşi, din etapa a 20-a a Ligii I, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor dinamovişti şi a trimis jucătorii la vestiare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.