FCSB, Dinamo, Poli Iași și Sepsi s-au calificat pentru semifinalele Cupei României. FRF a anunțat încă de la începutul săptămânii că finala de pe 23 mai se va disputa pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, a cărui capacitate este de 30.000 de locuri.
Oltenii au jubilat, dar, ulterior, au privit îndurerați cum trupa lui Corneliu Papură a fost învinsă în Copou. Acum, suporterii juveților au început să facă presiuni – momentan, în mediul online -, ca să se multe finala de pe arena din Bănie.
Gând la gând cu bucurie, întrucât și FCSB, și Dinamo au început să facă același demers! Nu doar Dusan Uhrin care a recunoscut public că ar vrea ca finala să se joace pe Național Arena.
Târgu Jiu sau Național Arena
Granzii din București visează să bifeze ultimul act și să cucerească trofeul, însă nu vor să joace în Bănie. Nici suporterii celor două grupări nu agreează ideea.
Oltenii se tem de violențe și de acte de vandalism pe propria arenă, în cazul în care va fi o finală între FCSB și Dinamo, mai ales că s-ar putea disputa meciul cu casa închisă.
S-a luat în considerare un alt oraș din Oltenia, Târgu Jiu, cu o arenă nouă, de doar 12.518 locuri. Varianta ar fi viabilă numai dacă FCSB sau Dinamo se califică în ultimul act.
Și, bineînțeles, rămâne varianta Național Arena, de 55.634 de locuri. Țintarul semifinalelor se va decide săptămâna viitoare.
Tot atunci, și dacă se mută finala în afara Craiovei.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/1/13/a486a97c75ca79f177776b1f559ffb59.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/5b4b44d7cd9f843f5f2a3b3e0cd11c00.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/18d412d9f836abfc82f1a7d05fa926d9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/6aa1d7f7679c83fd5bad2fcd3b87e1b0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/24/40a1bb8d2195fc1d0c762e9658d2e313.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/7/28/f6b144398d31ac18bc92253073c0a435.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/22/9b7ab7d41e011ed140bd84c1a8cc69a3.jpg)