Cornel Dinu, administratorul delegat al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a comentat la GSPTV, în stilul caracteristic, escapada celor trei "câini" şi a declarat că jucătorii dinamovişti se antrenau pentru colinde cu Steaua.
"Pulhac, săracul de el, cred că are ceva la cap. Este un semn de întrebare în privinţa viitorului său la Dinamo. Aştia nici nu ştiu să bea, e vai de mama lor. E contagioasă maneaua, e o nenorocire. Cred că jucătorii se antrenează pentru colinde cu Steaua. Nu cred că trebuie făcută atîta propagandă. Ei cîntă la mişto, nu trebuie să dramatizăm, sancţiunea şi-o vor lua. ", a spus Dinu.
Libertatea.ro a postat, luni, în exclusivitate, filmuleţul în care trei fotbalişti dinamovişti, Gabriel Torje, Adrian Ropotan şi Cristian Pulhac, petreceau, după partida pierdută, sâmbătă, în faţa formaţiei FC Braşov, cu 0-2, cântând o manea dedicată Stelei. Cei trei au fost amendaţi de conducerea clubului cu 5.000 de euro.