Doamne, ce mult l-au mai iubit!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La Ierusalim există un zid vechi, numit “al plângerii”, între pietrele căruia israelienii pun cu grijă bilete în care îşi scriu dorinţele arzătoare, încă neîmplinite, sau dau glas celor mai ascunse sentimente. Ceva asemănător se întâmplă acum la Veszprem, oraşul maghiar care îl adoptase pe Marian Cozma.
În faţa arenei sportive în care pivotul “Păsărilă” şi-a încântat cu jocul său miile de fani, dar şi pe trotuarul însângerat de lângă barul “Patriot”, unde sportivul a fost răpus mişeleşte de bandele de ţigani, s-au format două locuri ale tristeţii, două insule acoperite cu flori şi lumânări al căror licăr păstrează vie amintirea lui Marian. Oamenii din Veszprem arată nu numai că nu l-au uitat pe magicianul de pe semicerc, pe uriaşul “Păsărilă”, care acum e vecin cu stelele, dar demonstrează lumii întregi, într-un gest emoţionant de solidaritate cu familia greu încercată, care a pierdut un fiu, că l-au iubit enorm pe sportiv.
| După desen se vede că autorul este un copil mic, care abia ştie să ţină un creion în mână | |
| “Cu multă dragoste… Dragul copil strălucitor a crescut mare!... Ne vei lipsi mult! (Ştiam că-ţi plac căpşunile, în acest desen ţi-am oferit una. De la mine, din păcate, nu poţi primi mai mult)” | |
| Un anonim, probabil o adolescentă, i-a făcut lui Cozma un desen şi i-a scris citate din melodiile unei formaţii maghiare de muzică hip-hop. “În focul pârjolitor al lunii mă uit la stele, tristeţea mi se reflectă dintr-o poză veche…” |
Copii, care abia dacă au învăţat să scrie şi să citească, adolescenţi îndrăgostiţi de sport sau persoane trecute de prima tinereţe, impresionate de drama lui “Păsărilă” - toţi vin, zi de zi, la altarele din stradă, locuri de pelerinaj vegheate din fotografii de chipul zâmbitor al handbalistului, şi aduc, ca un fel de ofrandă, mesaje tulburătoare celui care a fost pivotul echipei din Veszprem.
| O poezie nesemnată a ieşit în evidenţă dintre mesajele aduse ca un fel de ofrandă pentru fostul sportiv:“Nu veni plângând la mormântul meu / Nu sunt culcat aici, nu dorm aici / Locuiesc în o mie de vânturi dezlănţuite / Sunt diamant strălucind / Ploaie uşoară în seara de toamnă / Nu sta plâns la mormântul meu / Nu sunt acolo, moartea nici nu există” |
Poezii triste, despre lacrimi, suferinţă şi dragoste, scrisori tulburătoare de adio, adresate sportivului ucis, desene făcute de prichindei - cu stângăcia şi inocenţa vârstei la care nu au cum să înţeleagă de ce Marian nu va mai apărea niciodată pe dreptunghiul de parchet al sălii de sport - în care “Păsărilă” este imaginat zburând pe semicerc cu mingea strânsă în palmă, sau fotografii dintre marginile cărora Marian îi priveşte fie singur, fie înlănţuit de gâtul prietenilor. Toate aceste mesaje, lăsate sub candelele aprinse, sunt strânse de un om al Primăriei din Veszprem, care le adună între coperţile unui dosar a
l tristelor amintiri.
"Nu există întoarcere acasă
Când am plecat la drum nu am ştiut
Că acesta va fi ultimul.
Nu mă voi mai întoarce la voi niciodată.
Credeţi-mă, sunt tânăr, aş fi vrut să mai trăiesc.
De ce m-a atins tocmai pe mine întâmplarea cenuşie?
Îmi iau rămas bun şi de la iubită;
Nici nu vă mai înţeleg durerea,
Nu mai am răbdare să vă mulţumesc
Pentru această multă, neţărmurită iubire a voastră.
Nu fiţi trişti, nu mă mai doare nimic.
Dacă vine seara, vă voi trimite mesaje din stele.
Uitaţi-vă spre cer, voi fi acolo,
Am fost acea parte a inimii voastre
Care nu poate fi înlocuită
În memoria lui Marian Cozma"
