“Vom fi obligaţi să facem transferuri la iarnă. Voi schimba, probabil, echipa. Deocamdată, nu am discutat cu Gigi Becali despre transferurile din iarnă. Nu am vorbit cu el nici după meci”, a spus ieri Dorinel Munteanu, care ar rata astfel bonusul de 200.000 de euro promis în cazul în care ar lua titlul fără să facă transferuri.
E supărat după eşecul din Germania
Tehnicianul s-a arătat nemulţumit de jocul echipei sale în partida pierdută, marţi, cu 0-3 în deplasare, cu Bayern München: “Nu poate să-mi treacă aşa uşor supărarea pentru că am aşteptat mult de la acest joc şi din păcate n-am reuşit ce ne-am propus. Nu am fost mulţumit deloc de jocul echipei mele. Jucătorii sunt obligaţi să treacă peste acest meci. Mai avem două jocuri în acest an, pe care vrem să le câştigăm şi trebuie să ne revenim la normal. Deocamdată, ne gândim doar la jocul cu Unirea Urziceni”, a explicat antrenorul stelist. Victoria în meciul cu Fiorentina din ultima etapă a Grupei F e, în opinia lui Munteanu, obiectivul care a rămas formaţiei roş-albastre în actuala ediţie a Ligii Campionilor: “Obiectivul nostru este să câştigăm meciul cu Fiorentina pentru a ne califica în Cupa UEFA. E un meci care pe care”. Rugat să comenteze informaţia că Becali vrea să vândă clubul, Dorinel Munteanu a declarat: “Nu e nici o criză financiară la echipă şi nu cunosc nimic despre vânzarea clubului”.