Drama lui Luis Fabiano

Comentează

Brazilianul îi dedică toate reuşitele mamei sale, răpită timp de 62 de zile şi răscumpărată cu 100.000 $.

Arhiva foto

Luis “O Fabuloso” Fabiano Clemente (29 de ani). Chiar dacă idol i-a fost Romario, el e urmaşul lui Ronaldo la naţionala Braziliei. Atacantul Sevillei a decis meciul cu Coasta de Fildeş (3-1). Primul gol a fost fabulos, al doilea a fost cu mâna.

Arhiva foto

“Ştiam că va veni şi momentul când voi înscrie din nou la naţională. La golul doi am atins balonul cu mâna, dar a fost involuntar. A fost «mâna lui Dumnezeu» şi a fost unul din cele mai frumoase goluri din cariera mea. Sunt fericit că i-am răsplătit încrederea antrenorului Dunga, chiar dacă nu am venit la acest Mondial refăcut complet”, a recunoscut însuşi Luis Fabiano.

Fotbalistul a dedicat golul soţiei, Juliana, celor două fetiţe ale lor, Giovanna şi Gabriela, dar şi mamei sale, Sandra Helena. “Mama merită toate eforturile din lume. Graţie ei am ajuns atât de sus”, a mărturisit Luis. În 2005, cea care i-a dat viaţă lui Luis a fost răpită la Campinas, 100 de kilometri de Sao Paulo, Brazilia, de indivizi înarmaţi. 62 de zile n-a fost om. Nu avea nici un semn de viaţă de la mama sa.

Acelaşi necaz şi cu Robinho

Până la urmă, acţiunile poliţiei braziliene au dat roade şi doamna Clemente a fost salvată. Presa a vorbit şi despre o răscumpărare de 100.000 $, o groază de bani într-o ţară în care salariul minim e în jur de 121$ pe lună. În Brazilia sunt la modă astfel de acţiuni. Şi mama lui Robinho, şi cea a lui Grafite au fost răpite în aceleaşi condiţii şi salvate în aceleaşi circumstanţe.

Arbitrajul a fost caraghios

Selecţionerul Braziliei, Carlos Dunga, s-a plâns la finalul meciului că ivorienii au practicat un joc dur, tolerat inexplicabil de arbitrul întâlnirii. Culmea, Kaka a fost eliminat. În plus, arbitrul francez Lannoy a validat golul al doilea al lui Fabiano, deşi văzuse că a fost precedat de henţ!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Procurorul european Catalin Borcoman la Interviurile Libertatea
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
MONDEN
Anca Țurcașiu și Călin
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
Brigitte Pastramă și Ilie Năstase, schimbi de replici
08:54
Schimb de replici între Ilie Năstase și Brigitte Pastramă. „Se face de râs, poate e beat. De obicei la ora asta era mereu într-o stare nasoală”
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Ultimele știri
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
09:59
Ce se întâmplă cu Gabriela Prisăcariu după ce Dani Oțil a plecat de acasă, la filmările pentru „Power Couple”. „Îmi este foarte greu”
09:50
Craiova vrea 10.000 de arbuști de cel puțin 1,30 de metri și pregătește 3,28 de milioane de lei ca să îi cumpere
09:41
Cătălin Botezatu a recunoscut de ce nu are iubită: „Eu am ales de mult”. Adevărul despre viața designerului
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri