Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Kuala Lumpur (Malaezia), dotat cu premii în valoare de 250.000 dolari, după ce a trecut vineri în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, de germanca Julia Goerges, nr. 8 pe lista capilor de serie, informează agerpres.ro.

Dulgheru (25 ani), numărul 94 mondial, a avut nevoie de 2h și 17 min. pentru a o învinge pe Goerges.

Românca și-a asigurat un cec în valoare de 11.500 dolari și 110 puncte WTA, urmând să o întâlnească în penultimul act al competiției pe câștigătoarea partidei dintre australianca Jarmila Gajdosova (nr. 4) și japoneza Kurumi Nara (N.6).

–––-

În altă ordine de idei, jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (24 ani) a primit un wildcard pentru turneul WTA de la Miami, care va avea loc în perioada 24 martie – 5 aprilie, au anunțat organizatorii.

Cîrstea a ajuns pe locul 142 în lume în clasamentul WTA dat publicității luni, urcând o poziție față de săptămâna precedentă (143), care reprezenta cea mai slabă clasare a sa după 6 august 2007. Sorana a fost numărul 21 mondial pe 12 august 2013, cea mai bună clasare din carieră.

În acest an, Cîrstea a pierdut ambele meciuri jucate, la Australian Open în primul tur (5-7, 0-6 cu Alexandra Panova) și la turneul ITF de la Midland (3-6, 3-6 cu Jessica Pegula). De la US Open, care a avut loc la sfârșitul lunii august, Sorana Cîrstea a câștigat doar două meciuri la simplu din opt jucate.

–––-

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru și Lara Arruabarrena (Spania) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, joi, după ce principalele favorite, Timea Babos (Ungaria)/Kristina Mladenovic (Franța), au abandonat la scorul de 4-1 în favoarea lor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.