Libertatea: De ce solicită Gigi Becali cu atâta vehemenţă înlăturarea dv. de la şefia Ligii?

Dumitru Dragomir: Are interes să câştige bani. Acum doi ani, când a luat trei puncte la “masa verde” cu “bricheta”, n-a mai zis nimic, acum sare în apărarea Rapidului. Mă ameninţă? Bine că şi-a dat arama pe faţă. Va avea război cu mine!

Se vorbeşte de o alianţă a lui cu alte cluburi împotriva dumneavoastră.

Toată lumea îl cunoaşte pe Becali. Pe cei din Cluj i-a făcut “unguri împuţiţi”, şi-a bătut joc când a vrut de Dinamo, iar pe rapidişti i-a făcut “ţigani”. Vă mai spun ceva extrem de grav: bannerul acela oribil de la Steaua – Ujpest a fost făcut de Gigi Becali în birourile din Ghencea. Acest om, implicat în scandaluri cu trafic de influenţă, i-a jignit pe toţi, începând cu preşedintele ţării şi continuând cu Mircea Sandu.

Această coaliţie vă poate da jos din funcţie?

Liga trebuie să primească o hârtie semnată de şase cluburi, în care să solicite întrunirea unei Adunări Generale. Apoi, în termen de 30 de zile, suntem obligaţi să organizăm această adunare. Ca să mă dea jos, cel puţin 10 preşedinţi trebuie să voteze împotriva mea.

Vă e frică de această coaliţie?

Nu. Sunt pregătit de orice şi mă îndoiesc că mi se poate găsi vreo vină în calitate de şef al LPF.

Ce le transmiteţi lui Gigi Becali şi lui George Copos?

Lui Gigi Becali, să fie sănătos, ca să poată duce războiul cu mine, iar lui Copos, să-i crească părul pe chelie.

Roş-albaştrii, amendă 50.000 €

În 2009, la partida dintre Steaua şi Ujpest, scor 2-0, contând pentru turul II preliminar din Europa League, suporterii echipei bucureştene au afişat, pe aproape toată durata partidei, un banner pe care scria, în ungureşte: “Cât ţine o unguroaică rahatul în ea? Răspuns: 9 luni”. În urma acestui mesaj incalificabil, clubul Steaua a fost amendat de UEFA cu 50.000 de euro.

«Afişul a fost scris de cei de la Peluza Sud»

În urma declaraţiilor lui Dragomir, clubul Steaua a emis următorul comunicat: “Fanii stelişti, Poliţia, Jandarmeria şi firmele de pază ştiu foarte bine că în incinta Complexului Steaua NU se mai fac bannere de doi ani. Bannerul a fost făcut de cei de la Peluza Sud”, se arată în comunicat.

Copos către Becali: «Să fii frate cu ţiganii!»

Finanţatorul stelist spune că între el şi George Copos nu există nici un scandal. “L-am chemat pe Copos pe la mine, că-mi părea rău de el. S-a şi cherchelit puţin, a băut nişte vin roşu. El nu se supără când îl fac ţigan, mi-a şi dat mesaj de Paşte: «Hristos a înviat, la mulţi ani, să fii frate cu ţiganii!»”, a spus Becali.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.