Fundaşul grec Dimitrios Chatziisaias va fi transferat de Steaua de la PAOK Salonic, în schimbul transferului fundaşului Fernando Varela, au anunţat oficialii roş-albaştri, citaţi de delce-sport.ro.

Dimitrios Chatziisaias (23 de ani) a fost cumpărat de PAOK în ianuarie 2016 de la Panionios pentru 1.000.000 de euro, conform site-ului transfermarkt.de, şi câştigă 200.000 de euro pe sezon.

Chatziisaias a jucat 10 meciuri pentru PAOK în sezonul trecut şi a marcat un gol. Fundaşul de 23 de ani a mai evoluat în carieră la AO Glyfada, AO Chania şi Panionios.

CHATZI

Altfel, finanţatorul vicecampioanei României, Gigi Becali, a infirmat zvonurile conform cărora Jugurtha Hamroun ar pleca la Al Sadd din Qatar, algerianul urmând să rămână la echipă. Gregory Tade, în schimb, s-a despărţit de Steaua.

Mirel Rădoi, fostul antrenor şi jucător al Stelei, dezvăluise la Dolce: ”Hamroun are ofertă de 2.500.000 de euro de la Al Sadd, dar au ales suma cea mai mare între Chipciu şi Hamroun. Iar Alex pleacă la Anderlecht pentru 3.500.000 de euro. Hamroun a avut ofertă şi acum două săptămâni, mă sunase cineva să mă roage să discut cu clubul, dar le-am spus că oferta e mult prea mică în comparaţie cu ce ofereau ceilalţi. Era în jurul a 2.000.000 $”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.