În prezent jucător la Gaz Metan Media, Eric de Oliveira a ajuns la Târgu Jiu, pentr a-şi rezolva nişte probleme personale.

Eric şi-a făcut timp şi pentru a „inspecta” noua arenă a echipei Pandurii, atacantul brazilian părând un adevărat şef de şantier cu casca pe cap şi vestă de protecţie. De altfel, Eric, care a jucat la Pandurii în două rânduri, a imortalizat momentul, postând poza pe un site de socilaizare.

Conform DolceSport, noul stadion din Târgu Jiu prinde contur și va avea o capacitate de aproximativ 12.500 de locuri, dar și de o parcare de 400 de locuri, amenajată pe două niveluri și va avea și o sală de antrenament.

Pandurii, la meciul 400 în Liga 1

„Este o investiţie care are câteva obiective destul de importante. Este vorba de realizarea unui hotel cu 40 de camere în partea stângă a hotelului existent. Capacitatea stadionului este de circa 12.500 de locuri, acoperite în totalitate. Până în primăvară putem discuta de ultimele retuşuri la această mare investiţie”, a spus Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului în urmă cu câteva luni.

Pandurii Târgu Jiu va disputa, luni, meciul cu numărul 400 în Liga 1. Pandurii vor întâlni pe Poli Iaşi, într-un meci care va avea loc la Drobeta Turnu Severin.

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Playtech.ro
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Observatornews.ro
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Știrileprotv.ro
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele