Faimosul luptător Andrei Stoica mai vrea un titlu mondial: ”Devin din nou campion și apoi poate mă las!”. Întors din aventura Exatlon România, luptătorul Andrei Stoica (30 ani) a revenit în ring și încearcă să ajungă la forma care l-a consacrat.
De patru ori campion mondial la Superkombat, Stoica a luptat în gala Clash Of Titans de la Târgoviște, însă, din păcate pentru el, a fost învins la decizie de către Donegi Abena (Surinam), sportiv pregătit de Badr Hari.
Invitat pentru a-i premia pe laureații competiției de Minifotbal Victory Cup, “faimosul” Stoica a spus că eșecul din luna iulie nu l-a descurajat și nu va renunța până când nu va reuși să mai obțină cel puțin un nou titlu mondial.
“Nu pot să mă gândesc la retragere, sunt tânăr și sportul este viața mea. Vreau să mai câștig un titlu mondial și apoi, poate, putem deschide subiectul legat de retragere. Până atunci am multă treabă, antrenamente, muncă, sudoare. Sportul este viața mea și nu am cum să renunț așa ușor”, a spus Andrei Stoica.
A mizat pe Gnohere în derby
Andrei Stoica urmărește fotbalul românesc și se declară fan FCSB. Înaintea derby-ului dintre FCSB și Dinamo (3-3), fostul campion mondial a avut și un pronostic: a mizat că Harlem Gnohere va marca în derby, iar atacantul lui Nicolae Dică nu l-a dezamăgit.
“De mic am ținut cu Steaua, am crescut în Ghencea, am mers de mic la meciurile lor. Am amintiri frumoase de la derby-uri, de la partidele roș-albaștrilor și chiar și acum, de fiecare dată când am ocazia, mă duc pe stadion. Preferatul meu este Gnohere, e un jucător de forță și mizez că va marca în poarta lui Dinamo”, a spus luptătorul, cel care, în ciuda afinității sale pentru culorile roș-albastre, a făcut echipă bună cu Giani Kiriță în aventura de la Exatlon.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d41fbd8144c5e951fae9bade7a55a5dd.jpg)
Viva.ro
Informația de ultim moment care circulă în toată presa. Răsturnare majoră de situație la vârful țării! S-au speculat multe, dar știrea fulger acum a venit! În urmă cu doar câteva momente PSD a făcut anunțul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d25059b7bbc87b3665b6a844a6a5efbd.jpg)
Unica.ro
La 2 ani de la superba nuntă, încă un cuplu celebru din România divorțează! Celebrul politician și soția lui și-au spus adio! „Da, este adevărat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_75572df65df55a3cbecd9480e6973a59.jpg)
Elle.ro
Despărțire neașteptată în showbiz-ul din România! Se logodiseră în urmă cu aproape doi ani, însă acum au decis să pună capăt poveștii lor de dragoste
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82e67b24ee73a1dd3f306bcf56b4fd09.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, nu se mai ascund, e cuplul momentului în România! A ieșit soarele și pe strada ei, iar lui i-a pus Dumnezeu mâna în cap! Felicitări, să fiți fericiți! Că frumoși sunteți!
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ac3da4ae20e1dfa6b73b27fe4febf1a.png)
Avantaje.ro
Cum arată vedeta noastră, după ce și-a făcut lifting facial: „Am purtat ochelari de soare în casă să nu sperii copiii”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Tvmania.ro
„Mihaela Rădulescu, mărturisire șocantă: «Am primit cenușa lui într-o cutie!» Ce s-a întâmplat după moartea lui Felix
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3d70efec887b556afce84884563aaf14.png)
Adevarul.ro
„Era mai bun trenul vechi, era răcoare”. Pasagerii unui tren PESA au fost sufocați de căldură pe ruta București-Constanța
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7b4591690c2ab5735346d345b4cbd49b.jpg)
Fanatik.ro
Sfatul de suflet al lui Edi Iordănescu pentru Daniel Bîrligea: „Să se concentreze pe fotbal, asta e meseria lui!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
Financiarul.ro
Legea 360/2023 schimbă regulile de pensionare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
Elle.ro
Sorin Gonțea, transformare impresionantă la un an de la divorțul de Daiana Anghel. Cum arată acum fostul concurent de la Power Couple. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
TVMania.ro
Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_becdf910a3cfaa5b04c082b783981cdf.jpg)
ObservatorNews.ro
Care este noua băutură preferată a românilor. Vânzările au explodat în această vară
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e2f04d7879016b68b14fd729c18db5ed.webp)
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Încă un afacerist cunoscut a plecat fulgerător! Fost acționar TV la una dintre cele mai cunoscute televiziuni România, mort la doar 60 de ani!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f5f0bbe63c239cb44a2f6c8d3be7759e.webp)
Mediafax.ro
Tânăr de 21 de ani, electrocutat după ce a pus mâna pe un stâlp de iluminat din Constanța
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a0974b7f9fbc62587ad245051aace925.jpg)
Wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_6731b568931264e83313b0b185d246c2.png)
Redactia.ro
Leo Messi, în doliu! Odihnă veșnică
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5ec516ddce90e849022d20df54d52e57.jpg)
KanalD.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/07/38057364102165093181424383975586990929215488n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e3dd2934ce55581abe0f2c5c83644ee9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_81fccc0a2958f1a9751af841486f41f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/moodys-rating-romania-baa3-perspectiva-negativa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viaductul-de-la-cleja-autostrada-a7-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cristiano-ronaldo-si-georgina-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/catedrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_623743359ae72b88d1c2feedb987fe04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c2b5ffcbab0f255befa9fc52d17b0a90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4b2a2b6e2afec67067ef9bafc285086b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-9-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bilete-ieftine-lufthansa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/avion-privat-e1782385312425.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hotel-mic-dejun-bufet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bebelus-calatorie-avion-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/expresii-de-baza-in-limba-turca-pentru-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/scufundare-barje-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barje-scufundate-foto-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-miruta-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantdetonaredunare015inquamphotosgeorgecalin-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sef-prost-shutterstock683157994-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rich-and-poor-in-romania-shutterstock2763283643-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sustinatori-calin-georgescu--sursa-foto--dumitru-angelescu.jpeg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.